Coronavirus: Agenţia Europeană pentru Medicamente mizează pe o distribuire a unui vaccin începând din ianuarie
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) anticipează că îşi va da avizul favorabil pentru un prim vaccin împotriva noului coronavirus „până la sfârşitul anului”, în vederea unei distribuiri „începând din ianuarie”, a declarat directorul său, Guido Rasi.
„Dacă datele sunt solide, ne vom putea da acordul pentru un prim vaccin până la sfârşitul anului şi vom putea începe distribuirea sa din ianuarie”, a afirmat el într-un interviu apărut sâmbătă în cotidianul italian Il Sole 24 Ore, citează Agerpres.
Acest organism are ca misiune autorizarea şi controlul medicamentelor în UE. Acordul final, dat de Comisia Europeană, le permite laboratoarelor să îşi comercializeze medicamentul în toată Uniunea Europeană.
EMA, care se aşteaptă ca în 2021 să fie disponibile şase sau şapte vaccinuri diferite, a primit vineri „primele date clinice de la Pfizer pentru vaccinul său”, a precizat Guido Rasi. „Am primit de la AstraZeneca datele pre-clinice, cele de la testele asupra animalelor sunt deja în curs de evaluare, şi am avut de asemenea mai multe discuţii cu Moderna”, a detaliat el.
Dacă în ianuarie va fi scos pe piaţă un vaccin, primele sale efecte asupra răspândirii virusului „vor fi vizibile în cinci sau şase luni, în principal vara viitoare”, a explicat directorul EMA.
„Este evident că nu va posibil să fie vaccinată toată lumea, însă vom începe cu cele mai expuse categorii, cum ar fi persoanele în vârstă şi lucrătorii din sănătate, ceea ce va începe să blocheze punţile de transmitere”, a mai spus oficialul.
El consideră că trebuie vaccinată „mai mult de jumătate” din populaţia europeană pentru „a putea asista la un declin al pandemiei”, ceea ce va necesita „cel puţin 500 de milioane de doze în Europa”.
Pentru a vaccina pe toată lumea, „va fi nevoie de cel puţin un an”, iar „dacă totul se va desfăşura bine, la sfârşitul lui 2021 am avea o imunizare suficientă”, a adăugat Guido Rasi.