Sari direct la conținut

Coronavirus: Ce se știe despre laboratorul de virusologie din Wuhan, acuzat de administrația Trump că ar putea fi sursa pandemiei de coronavirus

HotNews.ro
Laborator Wuhan, China, Foto: CHINE NOUVELLE/SIPA/ Profimedia
Laborator Wuhan, China, Foto: CHINE NOUVELLE/SIPA/ Profimedia

Este posibil ca noul coronavirus să fi scăpat de aici? Institutul de virusologie din Wuhan (centrul Chinei), vizat de această ipoteză alimentată, între alții, de administrația Trump, a primit miercuri vizita anchetatorilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

O vizită ultrasensibilă pentru puterea de la Beijing, care încearcă să respingă orice responsabilitate în declanșarea epidemiei în 2019 și lasă să se înțeleagă, fără a aduce dovezi, că virusul ar fi putut fi importat în China.

Regimul comunist a lăsat să treacă peste un an înainte de a autoriza vizita OMS.

Numeroși analiști se îndoiesc că experții internaționali vor descoperi indicii relevante legate de declanșarea epidemiei după un interval de timp atât de lung.

Majoritatea cercetătorilor consideră că Sars-CoV-2 s-a născut fără îndoială la o specie de lilieci. Cu toate acestea, ar fi trebuit să treacă printr-o altă specie, neidentificată încă, înainte de a se transmite la om.

Ce se știe și ce nu se știe despre Institutul de virusologie din Wuhan, orașul unde a fost detectat pentru prima oară coronavirusul, la sfârșitul lui 2019.

Cu ce instalații este dotat laboratorul din Wuhan?

Acest institut de stat deține cea mai mare colecție de tulpini de virus din Asia, circa 1.500 specimene diferite, potrivit site-ul laboratorului.

Din 2012, dispune de un laborator de înaltă securitate P3 (de la „patogeni de clasa 3”) care studiază numeroși viruși – în special coronaviruși.

Directoarea laboratorului este Shi Zhengli, specializată în studii privind coronavirușii la lilieci și supranumită uneori „Batwoman a Chinei”.

Institutul deține de asemenea și un P4 (pentru patogenii și mai periculoși). Un laborator cu o securitate și mai mare, care poate găzdui tulpini precum Ebola.

Deschis formal în 2018 și vizitat anul precedent de fostul premier Bernard Cazeneuve, acest P4 a fost realizat în colaborare cu Franța.

Ce studiază cercetătorii la laboratorul din Wuhan?

Echipați cu combinezoane integrale, într-un spațiu de lucru gândit pentru a evita orice scăpare, studiază diferite tipuri de patogeni. Ambiția declarată: să poată reacționa rapid la apariția bolilor infecțioase.

Cercetătorii au realizat numeroase studii privind legătura dintre lilieci și apariția acestor boli în China.

De asemenea, au contribuit la cunoașterea mai bună a noului coronavirus după apariția sa în Wuhan.

În februarie 2020, lucrările lor au fost publicate într-o revistă științifică. Concluzia: secventarea genomului Sars-CoV-2 este 96% similară cu cea a unui coronavirus de lilieci.

Sunt izolați cercetătorii de restul lumii?

Nu. Colaborează în mod regulat cu cercetători externi.

Oameni de știință din Wuhan au participat în 2015 la un studiu internațional în timpul căruia a fost creat un agent patogen pentru a analiza amenințarea unui virus asemănător cu Sars.

Fapt notabil: Institutul de virusologie a colaborat cu EcoHealth Alliance, o asociație cu sediul în Statele Unite și specializată în prevenirea bolilor, și al cărei președinte Peter Daszak face parte din experții trimiși de OMS în Wuhan.

Este posibilă scăparea unui virus în exteriorul laboratorului?

Nicio dovadă nu a fost adusă până în prezent pentru a acredita această ipoteză.

Înainte de a părăsi funcția, șeful diplomației americane Mike Pompeo acuzat din nou institutul din Wuhan, la jumătatea lui ianuarie.

„Guvernul Statelor Unite are motive să creadă că mai mulți cercetători din interior s-au îmbolnăvit în toamna lui 2019, înainte de identificarea primului caz al epidemiei, dar cu simptome compatibile atât cu Covid-19 cât și cu bolile sezoniere”, a afirmat el.

Potrivit cotidianului Washington Post, ambasada SUA la Beijing, după ce a vizitat Institutul, a alertat în 2018 autoritățile americane în privința măsurilor de securitate, pe care le-a considerat insuficiente.

Directorul Institutului și guvernul chinez au dezmințit categoric că acest laborator ar fi sursa noului coronavirus.

Ce se știe despre originea coronavirusului?

Nu mare lucru, în momentul de față.

O piață din Wuhan, pe care anchetatorii OMS au vizitat-o de asemenea, a fost incriminată la începutul epidemiei în condițiile în care vindea animale sălbatice vii – potențial purtătoare de coronaviruși transmiși de lilieci.

Dar Sars-CoV-2 ar fi putut proveni din altă parte.

„Toate ipotezele sunt pe masă. Este evident prea devreme pentru a putea ajunge la o concluzie privind locul unde s-a născut acest virus, fie că este China sau în afara Chinei”, a declarat săptămâna trecută, la Geneva, directorul însărcinat cu chestiuni de urgență sanitară al OMS, Michael Ryan.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro