Coronavirus – date complete: 22,9% rata de pozitivare a testelor în ultima zi / Peste 1.100 de bolnavi în stare gravă la spital. Câți din ei sunt vaccinați
Nu mai puțin de 15.374 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore. În ultima zi au fost raportate 66.988 de teste efectuate – 22.004 teste RT-PCR și 44.984 teste rapide antigen – ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 22,9%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au fost 125 de decese asociate COVID, dintre care 3 anterioare. Dintre cei morți de COVID, 106 erau nevaccinați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.374 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.073 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.914 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În total, până astăzi, 17 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.629.090 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 97.307 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 2.215.462 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 62.188 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.02.2022 (10:00) – 17.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 125 de decese (61 bărbați și 64 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iași, Ilfov, Maramureş, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 125 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 40 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 54 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 125 de pacienți decedați, 106 au fost nevaccinați și 19 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Galați și Ilfov, 2 în luna ianuarie 2022 și 1 în luna februarie 2022.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 9.714, cu 336 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.119 persoane, cu 37 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.119 pacienți internați la ATI, 964 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 574 sunt minori, 564 fiind internați în secții, cu 42 mai puțin decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.248.210 teste RT-PCR și 8.248.842 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.004 teste RT-PCR (13.132 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.872 la cerere) și 44.984 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 197.743 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.416 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.168 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.