Sari direct la conținut

Coronavirus Germania: Merkel solicită restricții semnificativ înăsprite

HotNews.ro
Angela Merkel, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia
Angela Merkel, Foto: Michael Kappeler / AFP / Profimedia

Cancelarul Angela Merkel a pledat joi seară pentru restricții semnificativ înăsprite în Germania în fața pandemiei de Covid-19 și a solicitat o întâlnire a autorităților săptămâna viitoare, a declarat pentru AFP o sursă apropiată partidului ei.

În timpul unei întâlniri a conducerii mișcării sale conservatoare, Uniunea Creștină Democrată (CDU), ea a estimat că virusul ar putea fi limitat doar cu măsuri clar întărite, a declarat această sursă care a participat la întâlnire.

Directorul institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, s-a arătat îngrijorat de posibilul impact pe care l-ar putea avea asupra Germaniei noile mutaţii mai infecţioase ale coronavirusului SARS-CoV-2 şi a avertizat că situaţia s-ar putea înrăutăţi în această ţară, unde joi s-a înregistrat un nou record de decese, 1.244, dar crede că pandemia va fi pusă sub control anul acesta în Germania dacă un număr cât mai mare de cetăţeni se vor vaccina, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Încă nu putem evalua în ce măsură noile variante (de coronavirus) influenţează situaţia în Germania, dar acestea s-ar putea impune de asemenea aici şi să conducă la o creştere a numărului de cazuri într-un timp chiar şi mai scurt” faţă de Marea Britanie, unde noua mutaţie mai contagioasă descoperită în decembrie a devenit dominantă la Londra şi într-o parte a Angliei, provocând o creştere puternică a numărului cazurilor de Covid-19, a spitalizărilor şi deceselor, sistemul sanitar britanic fiind astfel copleşit de valul de internări.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro