Sari direct la conținut

Coronavirus în lume: Peste 34 de milioane de infecții la nivel mondial / India se apropie de 100.000 de decese / Rată a mortalității de peste 10% în Mexic

HotNews.ro
Coronavirus Mexic, Foto: Luis Gutierrez - NortePhoto.com / Alamy / Profimedia
Coronavirus Mexic, Foto: Luis Gutierrez - NortePhoto.com / Alamy / Profimedia

Numărul de infecții cu coronavirusul înregistrate la nivel mondial de la izbucnirea pandemiei a ajuns la 34.168.420 de cazuri, potrivit datelor centralizate de worldometer. Mexicul a ajuns la 743.216 de contagieri după ce 5.053 de noi infecții au fost depistate în ultimele 24 de ore, rata fatalităților din această țară fiind de peste 10%, 77.646 pierzându-și viața din cauza COVID-19 în această țară, potrivit Reuters.

Citește ultimele informații despre pandemie LIVETEXT pe HOTNEWS:

–––––––––

23:09Parisul ar putea intra în alertă maximă, din cauza numărului mare de cazuri de Covid

22.45: Franța a raportat joi aproape 14.000 de noi cazuri coronavirus în ultimele 24 de ore, respectiv 13.970. Bilanțul total al cazurilor a ajuns la 577.505.

18.50: Italia a înregistrat joi 2.548 noi infecții de coronavirus în ultimele 24 de ore, a spus Ministerul Sănătății. Este prima dată când țara depășește pragul de 2.000 de cazuri într-o singură zi de la finalul lunii aprilie.

17.19 Ministrul sănătății britanic, Matt Hancock, a anunţat joi noi măsuri anti-COVID-19 în Marea Britanie pentru zonele cele mai afectate de pandemie, urmând ca regiunile în care vor fi impuse restricții să primească ajutor financiar de la guvern

16.50:Pași pentru o eventuală aprobare a vaccinului anti-Covid. Agenția Europeană a Medicamentului lansează o evaluare în timp real a vaccinului AstraZeneca

16.17Suedia a raportat joi 752 de noi infecții cu coronavirusul, cel mai mare număr de la sfârșitul lunii iunie, potrivit datelor Agenției de Sănătate suedeze, însă niciun deces din cauza COVID-19 nu a fost înregistrat. În urmă cu o săptămână premierul suedez Stefan Lofven avertiza că există semnale îngrijorătoare că numărul de noi cazuri crește și în Suedia.

15.21 Primarul Moscovei a declarat joi că rata contagierilor în oraș a devenit din nou foarte periculoasă, numărul de noi infecții zilnice fiind în jur de 2.000, și că a ordonat angajatorilor să transfere cel puțin 30% din angajați la muncă de acasă

14.53Infectările cu coronavirus au condus la mii de decese în plus în Olanda faţă de numărul oficial raportat, potrivit datelor oferite joi de Agenţia de statistică olandeză. Cel puţin 10.000 de persoane din ţara cu 17 milioane de locuitori ar fi murit din cauza COVID-19 în timpul primului val de infectări, între martie şi iunie, arată Statistics Netherlands (CBS), autorităţile sanitare raportând până miercuri un total de 6.406 de fatalități

13.32 Autoritățile poloneze au raportat joi 1.967 de noi infecții zilnice cu coronavirusul, cel mai mare număr de contagieri înregistrat în Polonia de la izbucnirea pandemiei, numărul total al persoanelor care s-au îmbolnăvit de COVID-19 în această țară ajungând la 93.481

12.53 Premierul Italiei va propune Parlamentului prelungirea stării de urgență până la sfârșitul lunii ianuarie.

11.08 Autoritățile din India au raportat joi 1.181 de noi decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, bilanțul total al fatalităților înregistrate în această țară de la izbucnirea pandemiei ajungând la 98.689 însă rata mortalității rămâne în continuare relativ scăzută ținând cont că numărul total al contagierilor în țara condusă de premierul Narendra Modi se ridică la 6,31 de milioane de persoane

10.52Germania a ridicat joi atenționarea globală de călătorie care viza statele din afara Uniunii Europene după 6 luni de la emiterea acesteia

Guvernul canadian a anunţat miercuri că prelungeşte până la sfârşitul lunii octombrie măsura închiderii frontierelor pentru cetăţenii străini, cu excepţia celor a căror prezenţă pe teritoriul său este considerată esenţială. Miercuri, Canada a raportat 158.425 de noi cazuri şi peste 9.300 de decese.

Bill Gates, discurs la Națiunile Unite: „Vaccinul trebuie să fie accesibil tuturor, astfel se va evita o catastrofă”. „Singura modalitate de a elimina amenințarea acestei boli într-un loc din lume este de a o elimina în toate locurile de pe planetă”, a spus fondatorul fundației Bill și Melinda Gates în discursul său la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite.

Spania a introdus carantina în Madrid. Rezidenții Madridului nu vor mai putea ieși din capitală decât cu excepția unor călătorii esențiale sub noile restricții anunțate de guvernul spaniol pentru a limita răspândirea coronavirusului. Alte nouă orașe din zona metropolitană vor fi afectate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro