Sari direct la conținut

Coronavirus în lume: Peste 502.000 de decese, bilanțul infecțiilor a depășit 10 milioane / Canada se pregătește pentru un al doilea val

HotNews.ro
Testare coronavirus, Foto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia
Testare coronavirus, Foto: Xinhua / Zuma Press / Profimedia

Pandemia de COVID-19 este „departe de a se fi încheiat” și „chiar accelerează”, a avertizat Tedros Adhanom, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății. Pandemia a trecut de două praguri simbolice în ultimele 24 de ore: peste 500.000 de decese și 10 milioane de infecții; 502.599 de persoane și-au pierdut viața din cauza COVID-19 și 10,2 milioane au fost infectate cu coronavirusul. Canada se pregătește pentru un al doilea val al pandemiei așteptat să lovească în toamnă, premierul Justin Trudeau îndemnând canadienii să rămână vigilenți și să respecte măsurile de igienă și distanțare socială.

Citește ultimele informații LIVETEXT pe HOTNEWS:

–––––––––––––––––––––

19:40 Coronavirus Italia: 40% dintre cetățenii unui oraș italian infectați nu au avut simptome / Cum s-a reușit eliminarea virusului

18.50 Numărul infecțiilor cu noul coronavirus s-a dublat în cel puțin 10 state americane în luna iunie, printre acestea fiind Florida și Texas

Arizona a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de cazuri, aceasta fiind de 294% într-o lună, statul fiind urmat de Carolina de Sud și Arkansas.

17.10:Combinația medicamentelor lopinavir-ritonavir nu este eficientă, potrivit unui studiu clinic / Pe ce tratamente ne bazăm împotriva Covid-19

16.35: Coronavirus SUA: Rezultate preliminare pozitive pentru vaccinul experimental împotriva Covid-19 produs de Inovio

15.22Premierul britanic Boris Johnson a promis marți revitalizarea economiei britanice după criza provocată de pandemia de COVID-19 prin accelerarea investițiilor în infrastructură și reducerea reglementărilor privind construcțiile. Planul anunțat de Johnson vizează cheltuirea a 5 miliarde de lire sterline (aproximativ 6,13 miliarde de euro)

14.45 Indonezia a raportat marți 71 de decese cauzate de COVID-19, cel mai mare număr zilnic de decese înregistrat de la izbucnirea pandemiei, bilanțul total al morților ajungând la 2.876, a anunțat ministerul Sănătății indonezian. Numărul de noi infecții a crescut la rândul său cu 1.293 în ultimele 24 de ore.

13.24Districtul Los Angeles, principalul focar de coronavirus din California, a anunţat luni că îşi va închide temporar plajele în weekendul ce urmează – care include data de 4 iulie, ziua naţională a Statelor Unite – în condiţiile unei recrudescenţe a pandemiei de COVID-19

12.05 India a raportat 18.522 de noi infecții cu coronavirusul, în ușoară scădere față de recordul de 19.906 de cazuri COVID-19 înregistrat duminică, mai multe orașe importante pregătind extinderea măsurilor de carantină ca urmare a exploziei numărului de infecții

11.14Comisia Naţională de Sănătate din China a informat că numărul noilor cazuri de SARS-CoV-2 detectate luni a fost de 19, dintre care şapte au fost diagnosticate la Beijing, unde, în ultimele săptămâni, a fost semnalat un nou focar de coronavirus

10.23 Thailanda a raportat două cazuri importate de COVID-19, marcând a 36-a zi consecutivă fără o transmitere locală a virusului, potrivit autorităților thailandeze care au decis totuși extinderea stării de urgență până la finalul lunii iulie pe fondul temerilor că deschiderea turismului ar putea provoca o reapariție a coronavirusului în țară

Climatul economic din Zona Euro s-a îmbunătățit semnificativ în iunie, iar așteptările cu privire la ocuparea forţei de muncă înregistrează din nou o creştere. Cu toate acestea, în Grecia pesimismul se amplifică. Conform unui studiu al Comisiei Europene, Indicatorul Climatului Economic (ESI) pentru Zona Euro a crescut cu 8,2 puncte, cea mai mare creştere de până acum, ajungând la 75,7 puncte, în timp ce la nivelul UE cu 27 de state membre, acest indicator s-a consolidat cu 8,1 puncte, ajungând la 74,8. Până în prezent, ESI a recuperat aproximativ 30% din pierderile totale din martie și aprilie.

Grecia nu va primi până în 15 iulie curse aeriene directe din Regatul Unit şi Suedia, au anunţat luni autorităţile de la Atena, adăugând că vor aplica recomandările Uniunii Europene pentru a stabili ce ţări prezintă riscuri ridicate de răspândire a coronavirusului. Grecia și-a redeschis principalele aeroporturi din Atena și Salonic din 15 iunie pentru mai multe zboruri internaţionale, iar celelalte aeroporturi se redeschid la 1 iulie.

Guvernul britanic a anunțat, luni, că va întări carantina în Leicester din cauza unui nou focar de coronavirus în acest oraș din centrul Angliei, primul care a fost supus restricțiilor zonale. Afacerile „neesențiale”, care s-au redeschis la jumătatea lunii iunie în Anglia, vor trebui să se închidă din nou de marți, a declarat ministrul Sănătății, Matt Hancock, în Camera Comunelor. El a spus că măsurile vor fi reevaluate în două săptămâni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro