Sari direct la conținut

Coronavirus în România – Date complete: 94% din cei morți de COVID în ultima zi nu erau vaccinați / Peste 1.600 de persoane în stare gravă la spital

HotNews.ro
Coronavirus in Romania, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Coronavirus in Romania, Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

Nu mai puțin de 3.076 cazuri noi de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore. În ultima zi au fost raportate 44.736 de teste efectuate în ultima zi – 13.968 teste RT-PCR și 30.768 teste rapide antigen – ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 6,88%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au fost 332 de decese, dintre care 76 anterioare. Dintre cei morți de COVID, 311 erau nevaccinați.

Până astăzi, 18 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.755.179 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.919 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.613.583 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.076 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 50 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 54.343 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.11.2021 (10:00) – 18.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 332 de decese (165 bărbați și 167 femei), din care 76 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 332 de decese, 11 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 87 la categoria de vârstă 60-69 ani, 119 la categoria de vârstă 70-79 ani și 82 la categoria de vârstă peste 80 ani.

294 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 20 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 76 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Bihor, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș Vaslui și Municipiul București, 1 în septembrie 2021, 68 în octombrie 2021 și 7 în noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 256 de decese.

Din totalul de 332 de pacienți decedați, 311 erau nevaccinați și 21 vaccinați. Cei 21 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 19 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.599. Dintre acestea, 1.632 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 178 sunt minori, 164 fiind internați în secții și 14 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.587.297 teste RT-PCR și 5.015.191 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.968 de teste RT-PCR (8.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.950 la cerere) și 30.768 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 66.093 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.957 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.200 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 72 de persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro