Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Sub 1.000 de cazuri noi de COVID-19. Au fost făcute puțin peste 7.000 de teste

HotNews.ro
Coronavirus în România, Foto: Dreamstime.com
Coronavirus în România, Foto: Dreamstime.com

În ultimele 24 de ore au fost raportate 981 de cazuri noi de COVID-19, aproape jumătate faţă de ziua anterioară, precum și şase decese. A crescut însă numărul pacienţilor internaţi şi al celor aflaţi în secţiile de Terapie Intensivă, conform informațiilor transmise duminică de Ministerul Sănătății.

207 din cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 69 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În Bucureşti au fost raportate 195 de cazuri noi, în Maramureş – 74, în Braşov şi Constanţa – câte 63, în Timiş – 56, în Satu Mare – 53, în Bacău – 50, în timp ce restul judeţelor au înregistrat sub 50 de cazuri noi fiecare.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 2.246, cu 43 mai multe faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 178 persoane, cu 2 mai multe faţă de ziua anterioară. Din cei 178 pacienţi internaţi la ATI, 155 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 286 sunt minori, 283 fiind internaţi în secţii, cu 8 mai mulţi faţă de ziua anterioară, şi 3 la ATI, cu 1 mai mult faţă de ziua anterioară.

Până duminică, au decedat 66.772 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

În ultima zi au fost raportate de către INSP 6 decese (4 bărbaţi şi 2 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 6 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi. Dintre cei 6 pacienţi decedaţi, 3 erau vaccinaţi

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.715 teste RT-PCR ( 816 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 899 la cerere) şi 5.583 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.436.777 teste RT-PCR şi 11.280.389 teste rapide antigenice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro