Coronavirus: Novartis spune că medicamentul său anti-Covid, Ruxolitinib, nu este eficient
Multinaţionala farmaceutică elveţiană Novartis a informat luni că testele privind tratamentul cu medicamentul său Ruxolitinib în cazul pacienţilor cu forme severe de COVID-19 nu a obţinut rezultate bune, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Primele date ale studiului din cea de-a III-a şi ultimă fază a testelor clinice nu au relevat o scădere semnificativă a numărului de decese, de internări la ATI sau a pacienţilor care au avut nevoie de respiraţie asistată, comparativ cu cei care au fost supuşi unor tratamente standard.
Nu s-au înregistrat ameliorări nici la alţi parametri, precum perioada de recuperare, a recunoscut compania cu sediul la Basel.
Medicamentul Ruxolitinib, dezvoltat de companiile farmaceutice Incyte şi Novartis, se vinde sub denumirile comerciale Jakafi (în SUA) şi Jakavi (în restul lumii).
Ruxolitinib a fost prescris iniţial pacienţilor cu anumite boli de sânge şi a fost testat ca posibil răspuns împotriva COVID-19, în cadrul programului de cercetare Ruxcovid.
„Deşi studiul nu a oferit rezultatele pe care le speram, vom continua să colaborăm cu lumea medicală cu scopul de a înţelege mai bine boala COVID-19”, notează într-un comunicat directorul medical al Novartis, John Tsai.
Novartis a obţinut drepturile pentru comercializarea Ruxolitinib în afara SUA de la laboratorul american Incyte, în 2009.