Sari direct la conținut

Coronavirus: Puțin peste un sfert din bulgari vor să fie vaccinați împotriva COVID-19 / Numărul scepticilor, mult mai mare

HotNews.ro
Coronavirus Bulgaria, Foto: RRphoto / Alamy Profimedia Images
Coronavirus Bulgaria, Foto: RRphoto / Alamy Profimedia Images

O proporţie de 28% dintre bulgari vor să fie vaccinaţi împotriva COVID-19, iar 43% nu doresc să fie vaccinaţi contra acestei boli, indică un sondaj de opinie realizat de agenţia Trend şi publicat de cotidianul 24 Chassa, potrivit Agerpres.

Experţii pun nivelul ridicat de ezitare legată de vaccin pe seama temerilor privind efectele adverse (12%) şi a lipsei de asigurări suficiente legate de siguranţa vaccinului (22%).

Un alt factor este reprezentat de informaţiile contradictorii existente despre vaccin sau de lipsa informaţiilor (9%). Faptul că unele dintre cele mai mari companii farmaceutice se află în spatele vaccinurilor sporeşte încrederea în rândul a 36% dintre respondenţi, potrivit sondajului.

Unul din cinci bulgari (mai precis 22%) susţine că persoanele care nu sunt vaccinate anti-COVID-19 ar trebui să aibă interdicţie de a călători cu avionul, însă 57% nu sunt de acord cu această idee.

În opinia unei treimi dintre respondenţi, vaccinarea publică a unor personalităţi sau politicieni a sporit încrederea în vaccin. Pentru doi din trei bulgari, posturile TV şi radio de ştiri rămân principala sursă de informare despre vaccinurile anti-COVID-19.

Un alt canal de informare esenţial este reprezentat de comunicarea cu alte persoane (38%), urmată de social media (28%) şi medicul de familie (27%).

Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.008 de persoane cu vârste peste 18 ani, prin metoda interviului faţă în faţă.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro