Sari direct la conținut

Coronavirus: Șeful diplomației europene și comisarul pentru gestionarea crizelor intră în carantină

HotNews.ro
Josep Borrell, Foto: - / Xinhua News / Profimedia
Josep Borrell, Foto: - / Xinhua News / Profimedia

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, au anunţat marţi seară că intră în carantină după ce au fost în contact cu persoane testate pozitiv la COVID-19, la o săptămână după o vizită în Etiopia, notează AFP citată de Agerpres.

„Am fost informat marţi după-amiază că un membru al delegaţiei care a călătorit cu mine şi cu Janez Lenarcic în Etiopia săptămâna trecută a fost testat pozitiv la coronavirus”, a explicat spaniolul Josep Borrel, 73 de ani, într-un mesaj pe contul său de Twitter.

„Am fost testat negativ la revenire duminică. Mă autoizolez conform regulilor şi voi aştepta pentru a face al doilea test”, a adăugat el. Slovenul Janez Lenarcic, 52 de ani, a anunţat şi el pe Twitter că a fost „informat că un membru al echipei sale, care nu a fost în misiune în Etiopia la sfârşitul săptămânii trecute, a fost testat pozitiv al COVID-19”, indicând că se izolează în aşteptarea celui de-al doilea test.

„Nu am niciun simptom şi mă simt bine”, a precizat el. „Eu şi membrii echipei mele cu care am mers în Etiopia am fost testaţi înainte de vizită şi după revenirea la Bruxelles, toţi şi de fiecare dată negativ”, a adăugat comisarul european.

Reglementările din Belgia prevăd o carantină de şapte zile cu începere de la ultimul contact cu o persoană pozitivă. Până în prezent, un singur membru din cei 27 ai executivului european, comisarul bulgar pentru cercetare, Mariya Gabriel, a fost testată pozitiv la COVID-19. În carantină după ce a fost în contact cu un membru bolnav al echipei sale, un test a arătat sâmbătă că şi ea a contactat virusul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro