Sari direct la conținut

Coronavirus: Și Cehia a început vaccinarea cu a treia doză

HotNews.ro
Centru de vaccinare din Praga (Cehia), Foto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images
Centru de vaccinare din Praga (Cehia), Foto: Michal Cizek / AFP / Profimedia Images

Cehia a început luni vaccinarea cu a treia doză de vaccin anti-Covid-19, această doză de consolidare fiind disponibilă pentru oricine a primit ultima doză de vaccin cu cel puţin opt luni în urmă, relatează DPA și Agerpres.

Ministerul Sănătăţii din Cehia a recomandat a treia doză persoanelor în vârstă de peste 60 de ani, celor din categoriile de risc şi lucrătorilor din sectorul sanitar sau cel al îngrijirilor. „Pentru oricine altcineva, decizia revine fiecăruia”, a declarat ministrul ceh al sănătăţii, Adam Vojtech.

Toţi cei eligibili pentru a treia doză au primit un mesaj de notificare, luni fiind transmise circa 8.000 de astfel de mesaje. Autorităţile cehe estimează că până la sfârşitul anului un milion de persoane vor fi vaccinate cu a treia doză. Înregistrarea prealabilă nu este necesară în niciunul dintre centrele de vaccinare.

În această campanie de consolidare a imunităţii împotriva Covid-19 în Cehia vor fi folosite vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Până în prezent în această ţară au fost vaccinate cu schema completă circa 5,9 milioane de persoane, mai mult de jumătate din populaţia sa de 10,7 milioane de locuitori.

Italia a început de asemenea luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid-19.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) examinează în prezent posibilitatea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid-19. Dar în contextul răspândirii variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, mai multe state membre ale UE au decis administrarea acestei doze pentru categoriile vulnerabile fără a mai aştepta concluziile EMA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro