Sari direct la conținut

Corul de Copii Radio in Christmas Fantasy, la Sala Radio

HotNews.ro
Concert Christmas Fantasy, Foto: Afis
Concert Christmas Fantasy, Foto: Afis

In asteptarea sarbatorii Craciunului, mult asteptata de copii si nu numai, glasurile cristaline ale Corului de Copii Radio, ne vor aduce ‘vestea minunata’ a nasterii Domnului Isus. Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19.00, sub titlul Christmas Fantasy, aveti ocazia sa va lasati purtati de imaginatie si sa intrati in atmosfera Craciunului condusi de colindele romanesti si cantece internationale specifice sarbatorii.

Sub bagheta dirijorului Voicu Popescu şi sub îndrumarea pianistei Camelia Chitibea, prin Corul de Copii Radio veţi primi O, ce veste minunată!, veţi afla ce s-a întâmplat La Vitleem colo-n jos, vă veţi bucura de minunea Naşterii Mântuitorului cu Joy to the World, veţi păşi în atmosfera de basm a sărbătorilor cu Stille Nacht sau Ave Maria.

Evenimentul se va desfăşura cu participarea Romanian Radio Brass Quintet (cvintetul de alămuri Radio România) şi a sopranei Cecilia Ganovici.

Şi pentru ca supriza să fie completă, la ora 18.45, înaintea concertului, în foaierul central, Editura Casa Radio sunteti invitati la vernisaj şi lansare de carte şi CD pentru copii.

Expoziția cu titlul„Voci si povesti colorate. 85 de ani de arta radiofonica in 15 ani de cover art pentru copii” este o retrospectivă care include cele mai frumoase cărți ilustrate pentru cei mici. Atelierele artiștilor își dezvăluie secretele: vor fi expuse schițe, desene originale, secvențe de benzi desenate, decupaje – tot ce a dus la produsul final: cartea ilustrată, de la Prinț și cerșetor, la Cippolino, Capra cu trei iezi, Nils, Münchausen, David Copperfield, Apolodor și Motanul Arpagic.

Cu această ocazie, va avea loc lansarea noilor apariții destinate celor mici, în prezența artistului Alexandru Ciubotariu. În Colecția „Radio-Prichindel” s-au pregătit pentru cei mici următoarele surprize: Ion Lucian – Cocoşelul neascultător , Charles Perrault – Motanul încălţat , Ion Creangă – Trei poveşti citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic , iar în Colecția „Noapte bună, copii!”: Ana Blandiana – Întâmplări cu şi fără Arpagic, în lectura autoarei şi Gellu Naum – Cartea cu Apolodor, în lectura Alexandrinei Halic.

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. În ultimii ani, sub îndrumarea dirijorului Voicu Popescu, asistat de pianista Camelia Chiţibea, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică şi este implicat în numeroase proiecte internaţionale.

Recitalurile, concertele „a cappella”, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Filarmonica din Munchen, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din U. E., a titlului de „AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”.

Biletele pentru concert sunt disponibile pe www.bilete.ro , în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro