Corul Madrigal a pornit la colindat prin tara
În perioada 8 – 19 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” se va afla într-un turneu național și va aduce românilor din toată țara vestea sărbătorilor de iarnă prin cântece interpretate în maniera unică, plină de har și emoție a celui mai renumit ansamblu coral românesc. Corul Madrigal va susține concerte la Caracal, Bacău, Bistrița și Tîrgu Mureș, turneul urmând să se încheie la București, cu cele două concerte extraordinare de Crăciun din 18 și 19 decembrie, de la Ateneul Român.
Printr-o tradiție susținută de peste 50 de ani, ansamblul coral aduce, an de an, în sufletele românilor, emoția și bucuria Crăciunului, prin magia interpretării desăvârșite, dar și prin repertoriul ales. Din programul concertelor de Crăciun nu vor lipsi lucrări de marcă din repertoriul internațional, specifice sărbătorii nașterii Domnului, precum „Stille Nacht”, dar și lucrări tradiționale românești, printre care „Leru-i, Doamne, Ler”, „Noi umblăm și colindăm” sau „Vine Crăciunu` pe sară”.
„Anul acesta am căutat să includ în program piese recognoscibile publicului, pe care involuntar începe să le fredoneze, dar nu am pierdut din vedere nici introducerea de compoziții muzicale noi, pentru pentru că Madrigalul și-a asumat mereu acest rol de promovare a repertorului valorous, dar mai puțin cunoscut. M-a preocupat să mențin un echilibru între accentele moderne, prin prezența compozitorilor contemporani, fără să ignor interpretările clasice, dar și să păstrez o anumită armonie din punct de vedere repertoricesc, între piesele de inspirație românescă și cele internaționale. De fiecare dată ne dorim, ca prin aceste concerte de Crăciun, să aducem în inimile ascultătorilor bucuria și emoția sfintei sărbători a Nașterii Domnului, dăruindu-le, prin muzică, o mică parte din măreția acestui moment”, a declarat Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Potrivit Radio Romania Cultural, primul concert din turneul Corului Madrigal va avea loc în 8 decembrie, la Teatrul Național din Caracal, începând cu ora 18:00, sub coordonarea lui Cezar Verlan, dirijorul secund al ansamblului coral. Turneul va continua apoi alături de dirijorul principal Anna Ungureanu, în 10 decembrie la Bacău, cu un concert la Sala de spectacole a Teatrului de Vară Radu Beligan (ora 17:00). Urmează un concert la Bistrița, cu un recital susținut la Palatul Culturii, în 12 decembrie (ora 18:00), iar în 13 decembrie la Palatul Culturii din Tîrgu Mureș (ora 19:00). Finalul turneului va fi marcat prin deja tradiționala prezență pe scena Ateneului Român din București, în zilele de 18 și 19 decembrie, de la ora 19:30.
În pauza concertului de la Ateneul Român, publicul bucureștean se va putea bucura de o altă surpriză muzicală: în foaier va avea loc un minirecital susținut de câteva sute de copii din corurile Programului Național Cantus Mundi, sosiți din toată țara, care vor fi coordonați de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”, cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.