Sari direct la conținut

Crește numărul de pensionari speciali. 5.000 de euro, indemnizația medie a unui fost magistrat

HotNews.ro
Bani in portofel, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com
Bani in portofel, Foto: Rochu2008 | Dreamstime.com

Numărul de pensionari speciali din România continuă să crească. În luna iulie 2024 se înregistrau 11.696 beneficiari, în creştere cu 108 persoane comparativ cu luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți sunt foști magistrați (5.651). Față de iulie 2023, numărul total al indemnizațiilor de serviciu a crescut cu 1.386.

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.049 lei, din care 21.984 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.833 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, conform datelor CNPP, preluate de Agerpres.

Din iulie 2023 până luna trecută, 342 de magistrați au ieșit la pensie.

Potrivit sursei citate, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna iulie, 805 persoane. Pensia medie era de 6.661 de lei, din care 3.151 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 887 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.744 de lei (3.297 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.384 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.940 de lei, din care 8.296 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 667 de persoane, media fiind de 9.885 de lei, din care 3.138 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.292 de pensionari, pensia medie fiind de 6.509 de lei, din care 3.634 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Sursă foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro