Sari direct la conținut

Crima de la metrou: Magdalena Serban a cerut sa fie eliberata din arest si vrea sa fie confruntata cu prima victima

HotNews.ro
Magdalena Serban la metrou, Foto: Politia Capitalei
Magdalena Serban la metrou, Foto: Politia Capitalei

Magdalena Serban, femeia acuzata ca a omorat o tanara dupa ce a impins-o pe sinele de metrou in statia Dristor, le-a cerut miercuri judecatorilor de la Curtea de Apel sa fie pusa in libertate, sustinand ca vrea sa fie confruntata cu victima care a scapat in statia Costin Georgian, potrivit Agerpres.

Magdalena Serban a fost adusa miercuri la Curtea de Apel Bucuresti, unde s-a judecat contestatia ei la decizia de arestare preventiva.

Potrivit unor surse judiciare, in momentul in care a fost adusa in sala de judecata, cativa arestati aflati in boxa au strigat: ‘criminala!’.

Sursele mai spun ca Magdalena Serban a fost incoerenta in declaratia data in fata magistratilor. Ea le-a cerut judecatorilor sa fie plasata in arest la domiciliu sau control judiciar si a precizat ca locuieste in Craiova. Femeia a aratat ca se afla in greva foamei si ca a fost lovita in arest de un gardian. Ea a solicitat in instanta o confruntare cu tanara din statia de metrou Costin Georgian.

Potrivit surselor citate, femeia a mai sustinut ca a avut ‘o discutie’ cu prima tanara, iar cu a doua ‘o altercatie’, dar ca nu a vazut cand aceasta din urma a cazut sau cand a venit metroul.

Magdalena Serban, in varsta de 36 de ani, a fost arestata preventiv pe 13 decembrie de catre Tribunalul Bucuresti, ea fiind acuzata de omor calificat si tentativa de omor.

Procurorii sustin ca, pe 12 decembrie, in timp ce se afla pe peronul statiei de metrou Dristor 1, Magdalena Serban a impins o tanara spre liniile de metrou, iar dupa ce victima a cazut pe sine, in timp ce aceasta incerca sa se agate de marginea peronului, a lovit-o in zona capului cu piciorul. Urmare a acestor actiuni, tanara a fost lovita de trenul ce intra in statie si a decedat.

Cu cateva ore inainte, femeia a incercat sa impinga o alta tanara spre linia de metrou in statia Costin Georgian, insa aceasta s-a opus si nu a patit nimic.

Magdalena Serban va fi supusa unei expertize psihiatrice, ea fiind internata la Spitalul Penitenciar Jilava.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro