Cristian Orgonas: Incepand de astazi sunt doar blogger
Dupa o experienta de aproape 7 ani in sectorul corporatist, am decis ca este momentul sa iau o pauza, asa ca am demisionat de la compania la care lucram pana in urma cu cateva zile.
Ce s-a intamplat? Pe scurt, a fost o situatie din aceea in care lucrurile incep sa mearga prost pentru anumiti angajati, fara ca cineva sa fie de vina.
In urma cu aproximativ un an, cei de la corporatie s-au gandit sa reorganizeze la nivel global departamentul de achizitii (Purchasing) in care lucram si eu, prin reorganizare intelegand in principal concentrarea deciziilor in mainile celor de „dincolo”, fabricile pierzandu-si astfel independenta decizionala pe care o aveau pana la momentul respectiv.
Practic, daca pana in primavara acestui an, departamentul de achizitii din Timisoara era responsabil de strategia locala de achizitii, odata cu reorganizarea, atat eu cat si colegii mei am fost pusi in situatia de a nu mai putea lua decizii, ci doar de a implementa deciziile luate de altii, iar jobul a devenit dintr-unul preponderent strategic, intr-unul aproape in exclusivitate tactic.
Dupa ce timp de cateva luni m-am chinuit sa ma acomodez cu noile responsabilitati, mi-am dat seama ca nu pot continua, asa ca am facut ceea ce a fost mai bine pentru toata lumea – am demisionat. Mentionez ca nu mi s-a redus nici salariul, nici nivelul jobului nu s-a redus, nici nu am fost dat afara, atat doar ca s-a schimbat fisa postului, iar eu nu am putut accepta aceasta schimbare.
Pentru a intelege mai bine decizia pe care am luat-o, trebuie sa spun ca eu nu pot sta pe un job daca nu imi place ceea ce fac, indiferent de banii pe care ii incasez lunar.
In cazul de fata, am ajuns sa urasc atat de mult ceea ce faceam, incat nu mai aveam nicio motivatie sa performez, iar prin demisie, nu am facut decat sa imi scurtez “suferinta”.
Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.