Sari direct la conținut

Cristian Preda, despre șansele contestației la CEDO depuse de Călin Georgescu: „Face doar tărăboi”

HotNews.ro
Cristian Preda, despre șansele contestației la CEDO depuse de Călin Georgescu: „Face doar tărăboi”
Călin Georgescu Inquam Photos / Octav Ganea

Politologul Cristian Preda, profesor universitar, consideră că plângerea depusă de Călin Georgescu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO) față de decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale nu va fi admisă și explică de ce.

„Călin Georgescu a contestat la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor, susținând că i-a fost încălcat «dreptul la alegeri libere». Numai că dreptul la alegeri libere prevăzut în protocolul nr. 1 la Convenția CEDO se referă exclusiv la scrutine legislative”, scrie Cristian Preda, pe pagina sa de Facebook.

Politologul explică și de ce crede că CEDO nu va admite plângerea lui Georgescu.

„Jurisprudența CEDO a stabilit în mod explicit că exercitarea acestui drept în alegerile prezidențiale e luată în seamă doar dacă șeful statului are inițiativă legislativă sau prerogative extinse în adoptarea legilor: nu e cazul cu președintele României, care nu poate iniția legi și al cărui veto e limitat la o primă versiune a legii. Așa că Georgescu face doar tărăboi. În lectura mea, CEDO nu va admite plângerea sa”, mai spune Cristian Preda.

Pe 16 decembrie, Călin Georgescu, reprezentat de avocata Maria Vasii, a solicitat CEDO să suspende efectele deciziei CCR, din 6 decembrie 2024, de a anula alegerile prezidențiale din România, a confirmat pentru HotNews avocata acestuia, Maria Vasii.

În solicitarea sa, Călin Georgescu mai cere CEDO să oblige statul român să reia procesul electoral, respectând rezultatele primului tur: finala prezidențială între el și Elena Lasconi.

„Acțiunea la CEDO este un demers firesc și absolut necesar pentru apărarea drepturilor fundamentale ale domnului Călin Georgescu, candidat independent, precum și ale tuturor cetățenilor români care merită un proces electoral corect și transparent. Vom continua să folosim toate instrumentele juridice și constituționale de care dispunem, atât în țară cât și la nivel internațional, pentru a proteja drepturile domnului Călin Georgescu și voturile românilor”, a declarat avocata Maria Vasii, pentru Hotnews.

INTERVIURILE HotNews.ro