Sari direct la conținut

Cristian Terheș salută decizia CCR de anulare a prezidențialelor. El denunță „un atac la suveranitatea României” prin vicierea primului tur

HotNews.ro
Cristian Terheș salută decizia CCR de anulare a prezidențialelor. El denunță „un atac la suveranitatea României” prin vicierea primului tur
Cristian Terhes, presedintele Partidului National Conservator Roman (PNCR), sustine o conferinta de presa pe tema contestatiei depusa la CCR pentru anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, in Bucuresti, miercuri, 27 noiembrie 2024. Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Liderul Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), Cristian Terheş, a salutat vineri decizia Curţii Constituţionale (CCR) de anulare a întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale şi a subliniat că vicierea corectitudinii alegerilor reprezintă „un atac la suveranitatea” statului român.

„Anularea alegerilor prezidenţiale de către CCR este reacţia ultimă după ce CSAT a declasificat respectivele documente, care atestau influenţe ostile României în procesul electoral. Atât în calitate de candidat la Preşedinţie, cât şi în numele Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), am sesizat CCR cu privire la această situaţie şi am cerut iniţial anularea primului tur, iar apoi anularea întregului proces electoral pentru vicierea corectitudinii acestuia”, a declarat Terheș, pentru Agerpres.

„Vicierea corectitudinii alegerilor este un atac la suveranitatea României”, a adăugat el.

La începutul acestei săptămâni, CCR validase primul tur al alegerilor prezidențiale. „Judecătorii constituţionali au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei candidatului Terheş Cristian Vasile. Totodată, Curtea a hotârât, în unanimitate, confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din primul tur de scutin”, a anunţat luni seară Marian Enache, preşedintele CCR. Hotărârea a venit după ce CCR solicitase vinerea trecută renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi exprimate.

Vineri, primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, printr-o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională.

Decizia a venit cu două zile înaintea turului al doilea al scrutinului prezidențial, în care instraseră candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi și în condițiile în care diaspora votează deja.

INTERVIURILE HotNews.ro