Sari direct la conținut

Cristian Tudor Popescu, despre Călin Georgescu: „Pentru Putin e personajul perfect în fruntea statului român”

HotNews.ro
Cristian Tudor Popescu, Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda
Cristian Tudor Popescu, Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că, în cazul în care candidatul independent Călin Georgescu va reuși să câștige cursa pentru președinție, urmările pentru țara noastră „vor fi dramatice, încă din prima zi”. Gazetarul mai afirmă că, pentru președintele rus Vladimir Putin, Călin Georgescu ar fi „personajul perfect în fruntea statului român”.

„Cu domnul Georgescu președinte consecințele vor fi dramatice, încă din prima zi. Sunt deja, după acest tur întâi al prezidențialelor, adică cei care-l votează pe domnul Georgescu în mod evident faptul arată că după aproape 20 de ani aderența României la valorile spirituale ale Uniunii Europene e extrem de scăzută, spre zero”, a declarat Cristian Tudor Popescu duminică, într-o emisiune la B1 tv.

„Adică dacă ne gândim că atunci Uniunea Europeană ne-a băgat, pur și simplu, politic în interiorul ei, când noi nu meritam asta și nici nu aveam vreo treabă cu valorile Uniunii Europene, după cum nu avem nicio treabă nici astăzi, iată, că se arată acest lucru”, a mai spus jurnalistul.

„Deci asta n-o să conteze, faptul că domnul Călin Georgescu calcă în picioare toate aceste valori. Atunci, poate măcar s-ar putea gândi acești votanți ai lui Călin Georgescu că starea economică a României se va înrăutăți dramatic după ce iese președinte dânsul”, a continuat el.

„Deja indicii bursieri coboară, coboară, sunt în roșu continuu, investitorii stopează în momentul de față mișcările spre România, dobânzile au crescut. Și după ce vine domnul Georgescu și începe cu mișcările lui de flexiune din poziția de drepți față de Uniunea Europeană, cam cum face Viktor Orban în primă instanță, nu?, ce se va întâmpla? Poate, sigur, să se opună oricăror hotărâri legate de sprijinul Ucrainei. Bineînțeles, deci să adopte o atitudine, să zicem așa, ca să avem o imagine, cam ca a lui Viktor Orban”, a arătat gazetarul.

„Și știți ce se întâmplă în pasul doi? Ce s-a întâmplat și cu Ungaria. Ungaria în clipa de față are o stare economică mai proastă decât a României, după mișcările, nu-i așa, iliberale, «independentiste» ale domnului Orban. Deci asta se va întâmpla și cu noi”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Întrebat dacă, pentru liderul de la Kremlin, Călin Georgescu este un personaj potrivit pentru a conduce România, jurnalistul a replicat: „Da, categoric, este perfect”.

„Pentru Putin, (Călin Georgescu, n.r.) este personajul perfect în fruntea statului român. Va fi echivalentul lui Ilan Șor (în Republica Moldova, n.r.) și chiar mult mai eficient, pentru că Ilan Șor n-a ajuns la președinția Moldovei. Sau a lui Ivanishvili din Georgia, mai degrabă, pentru că Ivanishvili controlează acolo guvernul. Deci, este alegerea perfectă”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Tot ce spune domnul Georgescu – glorificarea Rusiei, glorificarea Beijingului, a Chinei, care «este extraordinară și cu chinezii trebuie să ne conectăm» – toate astea corespund perfect”, a mai argumentat Cristian Tudor Popescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro