Criza politică din R. Moldova: Parlamentul modifică legea astfel încât procurorul general să poată fi cetățean străin
În Parlamentul de la Chișinău au fost prezentate, marți, modificările propuse de noua majoritate PSRM – ACUM la legea privind procuratura Republicii Moldova, potrivit Agora.md.
Printre acestea se află excluderea condiției de deținere a cetățeniei Republicii Moldova pentru a candida la funcția de procuror general. „Considerăm că acest lucru ar putea pune bazele schimbării situației în domeniul activității Procuraturii”, a motivat propunerea deputatul Sergiu Litvinenco, coautor al proiectului de lege.
Totodată, se propune anularea condiției de a avea experiență de 5 ani în funcție de procuror pentru persoana care aspiră la funcția de procuror general.
De asemenea, se propune ca concursul de alegere a procurorului general să nu fie desfășurat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), dar de o comisie creată de CSP, din care să facă parte și specialiști străini. O altă propunere este mărirea numărului de membri ai CSP de la 12 la 19.
„Procuratura în continuare se află sub control politic, nefiind o instituție publică autonomă în cadrul autorității judecătorești”, a declarat Litvinenco.