Skip to content

Criza politică din România, în presa internațională: „Fostul partid de guvernământ se alătură eforturilor extremei drepte de a-l demite pe premier”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Decizia Partidului Social Democrat (PSD) de a iniția o moțiune de cenzură alături de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost analizată de presa internațională, care a scris că actuala criză politică de la București pune în pericol accesul ţării la fondurile UE, ratingurile suverane şi randamentele datoriei, potrivit News.ro.

Reuters a relatat că încercarea PSD și a AUR de a demite guvernul coaliției pro-europene, din care au făcut parte și social-democrații, amenință finanțarea europeană a României.

Bolojan, un adept al reformelor, a refuzat să demisioneze și a spus că Guvernul are de implementat reforme vitale pentru a accesa fonduri din PNRR în valoare de peste 10 miliarde de euro, înainte de termenul-limită stabilit de Uniunea Europeană pentru luna august, a mai scris agenția de știri.

Publicația a menționat că guvernarea PSD-PNL-USR-UDMR fusese formată cu scopul de a limita câştigurile electorale ale unui grup de partide de extremă dreapta, dar premierul liberal și social-democrații au avut divergențe repetate pe tema reducerilor bugetare necesare pentru reducerea celui mai mare deficit din UE, care a scăzut de la peste 9%, în 2024, la 6,2%, în acest an.

Nu în ultimul rând, Reuters a precizat că PSD și-a exprimat disponibilitatea de a continua să facă parte din coaliția pro-europeană, dar cu un alt premier. PNL i-a rămas alături lui Ilie Bolojan, acuzându-i pe social-democrați că au încălcat protocolul semnat în urmă cu 10 luni.

Publicația a vorbit și despre aritmetica din Parlament, unde moțiunea de cenzură are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a duce la demiterea Guvernului.

Ce au scris alte publicații

Fostul partid de guvernământ din România se alătură eforturilor extremei drepte de a-l demite pe premier, a fost titlul celor de la Bloomberg.

Publicația a scris că moțiunea anunțată luni de PSD și AUR marchează o escaladare dramatică a tensiunilor dintre foștii aliați de la guvernare, precum și că demersul are șanse mari de succes dacă va ajunge la vot.

Bloomberg a menționat că PSD l-a acuzat pe Bolojan că duce o politică de austeritate.

Criza politică de la București a fost abordată și de Politico, care a descris PSD și AUR drept cele mai populare partide din țară și a vorbit despre demersurile făcute de cele două formațiuni pentru demiterea premierului Ilie Bolojan.

Politico vede posibilă o majoritate PSD-AUR după următoarele alegeri

Potrivit publicației, AUR conduce în sondaje și ar putea obține o majoritate parlamentară alături de PSD la următoarele alegeri generale.

Politico l-a citat pe Ciprian Ciucu, primar al Capitalei și prim-vicepreședinte al PNL, care i-a acuzat de iresponsabilitate pe social-democrați și a spus că liberalii nu vor mai intra într-o coaliție cu PSD. Au fost menționate și criticile lansate de Dan Motreanu, secretarul general al PNL, către liderul PSD, Sorin Grindeanu.

Politico a menționat, de asemenea, aritmetica din Parlament și a scris că, potrivit presei locale, moțiunea ar putea fi dezbătută în Parlament la începutul lunii mai.