Cronica de film: "Dragonball" – Goku, cotu si piscotu’

Incepe ca o parodie si o tine tot asa. Daca nu ai auzit de „Dragonball”, de manga mangii (sic), de jocurile jocurilor video, de Goku, Oozaru, Chi Chi si Imparatul Pilaf, nici nu stii ce nu pierzi. Primul film care aduce pe ecran personajele create de Akira Toriyama va place, daca va place, doar fanilor celor peste 30 de jocuri video si ai seriei manga. Pentru ceilalti va fi al enspelea lastar pricajit iesit din trunchiul „Razboiului stelelor”.

De ce sa mint, filmul pe care l-am vazut azi, la vizionarea de presa de la Mall Vitan, m-a inspirat. Am dat de numele lui Emperor Pilaf si, desi nu l-am regasit in film, mi s-a facut pofta. Asa ca in timp ce pilaful duduie pe soba, dupa care va dudui in cuptor, eu scriu acest text.

Nu cred ca e cea mai buna idee artistica sa faci lungmetraj dupa un joc video, desi trebuie sa recunosc ca e o foarte buna idee de marketing atunci cand jocul video e foarte cunoscut si vrei sa faci si mai multi bani. Si de ce n-ai vrea?

De regula, cand filmul adapteaza un joc video, il adapteaza cel mult la nivelul unui joc video, ceea ce e foarte putin pentru ca una-i una, alta-i alta. Ce era interesant intr-un joc video – mai ales pentru ca ma implica pe mine, „spectatorul”- poate fi complet plat pe ecran mare.

Si cand, dintr-un cinstit joc video SF vrei sa umfli orezul si sa-l arunci pe ecranul lat, e posibil sa ajungi la o chestie de metafizica miorlaita pentru ca n-ai un scenarist care sa stie sa puna niste carnita peste efectele speciale. Se intampla si acum.

Serios, am crezut ca e o gluma cand la inceputul filmului am auzit din off acea introducere auzita de mii de ori pana acum, despre fortele binelui si raului care timp de doua mii de ani au stat in echilibru.

„…UNTIL NOW!!”. Pac, si incepe filmul si il vedem pe erou, Goku, antrenandu-se impreuna cu bunicul sau, Gohan, care-i serveste lozinci rasuflate gen „Trebuie sa ai incredere in cine esti”, pe care nici desenul animat nu le mai inghite.

Si da-i, si lupta – Goku care e luat peste picior de colegii de scoala, dar pe care nu are voie sa-i cafteasca; bunicul care vorbeste in pilde; Chi Chi care e si ea luptatoare (nu se tine numa’ de petreceri); bilele fermecate; rezolvarile de situatie din poignet, pardon, din Chi; elementul negativ, Piccolo, care arata ca un rebut de Sikh, si toata saracia mijloacelor care se straduiesc sa reconditioneze niste platitudini.

Intreg filmul recicleaza niste clisee, de fapt, e un fel de compost destul de lichid in care si frazele-sablon, si situatiile-sablon sunt mult decolorate si simplificate.

Nici efectele speciale nu sunt ce pareau a fi in mintile fanilor. Niste flacari cam sparcaite si multa energie Chi care ameninta sa se prelinga, de fapt, s-a si prelins inspre o continuare.

Am observat la mai multe filme dintre cele vazute in ultima vreme ca lasa loc unei posibile continuari. E un fel de „intotdeauna sa lasi loc de buna ziua”? Nu, mai degraba, s-ar putea sa ma insel, e teama de ziua de maine.

Dar cel mai mult si mai mult am savurat o fraza pe care ma gandesc sa mi-o pun motto pe blog, daca o sa-mi fac vreodata blog (adica niciodata): „Nu-l lasa pe Oozaru sa-l distruga pe Goku din tine!!”

Iata un indemn de urmat.

„Dragonball: Evolutia”/”Dragonball: Evolution” – regia James Wong, cu: Justin Chatwin, Emmy Rossum, Jamie Chung, Chow Yun-Fat, James Masters. Ruleaza in Romania din 24 aprilie.