Cronica de film: Parking

Parking, filmul difuzat joia trecută de TVR Cultural, a avut premiera românească în vara anului 2019. A stârnit un interes mai degrabă mediocru, în pofida faptului că este o coproducție româno-spaniolă, că unor foarte buni actori de-ai noștri li s-au asociat actori spanioli de primă mână, că are destul de lungi scene de sex necenzurat(e), că una dintre temele abordate este aceea a emigrării și că acțiunea se petrece în așa numitele milieux louches, acolo unde oamenii își încheie câteodată socotelile recurgând la incendieri, devastări, la gloanțe și la pistoale.

Ceva mai favorabilă i-a fost peliculei critica decât spectatorii plătitori de bilet. Se mai întâmplă.

Filmul înseamnă a patra producție de lung metraj a regizorului Tudor Giurgiu și se bazează pe un scenariu datorat lui și scriitorului ardelean Marin Mălaicu -Hondrari. Este extras din romanul acestuia Apropierea, apărut în anul 2010. Pelicula preia din scrierea cu caracter autobiografic a lui Hondrari povestea lui Adrian. Un alter-ego al romancierului. Asemenea lui, Adrian este născut la Sîngeorz Băi, a ajuns ilegal în Spania, s-a stabilit la Cordoba unde a prestat munci mizere și prost plătite, a învățat rapid limba spaniolă și a fost ros de dorul de familie și de casă. A plecat nu pentru bani, ci pentru că după 30 de ani de stat într-o cămăruță a simțit și nevoia de altceva. Așa cum vom vedea a primit acest altceva cu asupra de măsură.

Adrian din film simte nevoia să rememoreze periodic fragmente din copilărie. O face la modul cinematografic, cu secvențe de tip citat filmate pe 16 mm, de parcă ar fi decupate din producțiile Marelui Mut (excelent ca întotdeauna operatorul Marius Panduru), bine marcate de coloana sonoră semnată de Julio de la Rosa. Hondrari a revenit în România în 2007, răstimp în care i-a apărut un volum de poezii. Ceva asemănător i se întâmplă și lui Adrian. Cu totul remarcabilul interpret al personajului- Mihai Smarandache, actor la Teatrul Odeon, acolo unde face acum un rol cu totul exemplar în Cabaret, din păcate nebăgat în seamă de juriul UNITER- îi cedează din când în când locul copilului Robert Zotta. Interpretul lui Adrian la vârsta copilăriei. Care e gardat de Fülöp Erzsébet (Mama) și de Valentin Popescu (Tatăl).

Emigrantul Adrian, băiat înalt, frumos, cu barbă, un intelectual non-conformist, e când melancolic, când posac, când încântat că a mai omorât un șobolan, unul dintre mulții care mișună prin parking. Al cărui proprietar pe nume Rafael, cu un remarcabil simț al măsurii jucat de Luis Bermejo, este amestecat în afaceri deloc curate. Pentru care va plăti, în final, cu viața. Relațiile dintre Rafael, soția acestuia Mercedes (Ariadna Gill)- tot Mercedes se cheamă și mașina care va fi la baza necazurilor lui Rafa- și Adrian sunt, în general bune, până în clipa în care afacerile patronului se complică. De complicat se va complica și viața lui Adrian. Nu doar fiindcă se implică volens nolens în ceea ce face Rafa, ci mai ales deoarece se va îndrăgosti de Maria. O cântăreață rock. Jucată ca la carte de Belén Cuesta.

Din acest moment se schimbă și ritmul filmului. Monotonia ce i-a fost reproșată producției de unii, altminteri firească deoarece monotonă era însăși viața non-eroului Adrian, este înlocuită de confruntări dramatice între personaje, de certuri fie pe bani, fie pe femei, de sfârșitul căsniciei lui Adrian a cărui soție Cristina (Carmen Florescu), venită în Spania pe neașteptate, încărcată- cum altfel? – cu oale de sarmale, cu cozonaci și cu zacuscă, descoperă că este înșelată, de furturi de mașini și de crime. Și de întoarcerea acasă. –Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro