Cronica de film: Visul urat al Cassandrei

Ce-i drept, e drept: Woody Allen e neobosit. Face cate un film pe an. Nici nu iesise bine la noi „Bomba zilei”/”Scoop” (e adevarat, realizat in 2006, dupa „Match Point”), ca la Cannes am vazut „Vicky Cristina Barcelona”. Intre ele, Woody Allen a realizat „Cassandra’s Dream”, care intra in salile romanesti vineri, 20 iunie, desi a avut premiera anul trecut. Un film de zile mici, in ciuda unor protagonisti simpatici si celebri – Colin Farrell si Ewan McGregor.

In spatele genericului arhicunoscut al filmelor sale – fond negru, distributia trecuta otova, echipa epuizata repede, ca sa se intre in subiect -, se afla tragedia. Cel putin in intentie. Tragedia a doi frati din Londra care nu sunt foarte asemanatori, dar care intra impreuna in aceeasi poveste. Terry (Colin Farrell) e mecanic auto, umbla cu unghiile murdare, fumeaza de trasneste, bea de stinge, are o prietena modesta, dar iubitoare si o pasiune bolnava – jocurile de noroc. Nu vrea cariera, petreceri pe vas si sampanie din cupe de cristal, dar a facut datorii la poker si trebuie sa returneze banii.

Ian (Ewan McGregor) e spilcuit, ambitios, agata fetele ca hainele pe cuier, si cand cunoaste o actrita histrionica, ambitia de a avea bani si situatie se umfla ca o paine, pe masura ce-i scade vigilenta fata de scaparile alunecoasei iubite. Intre ei sunt parintii – proprietari ai unui restaurant, oameni modesti si muncitori; iahtul Cassandra’s Dream, pe care tinerii il cumpara la mana a doua si, mai ales unchiul Howard, fratele mamei, singurul din familie care a facut cariera construind o retea de clinici de chirurgie estetica, intinsa din Los Angeles pana in China. Unchiul din America aterizeaza la un moment dat in casuta middle-class a familiei, ca un salvamar cu colaci de aur in jurul gatului, dar pretul e mare. Uciderea unui om.

Daca ajungi la film dupa ce acesta a inceput, n-ai sa-ti dai seama ca e un film de Woody Allen. Londra si accentul cockney nu i se potrivesc americanului obisnuit cu aerul Manhattan-ului. Daca „Match Point” avea o structura, o eleganta a decupajului si o curatenie a dramei, „Visul Cassandrei” e lipsit de ritm si de zvac, e vaduvit si de dramatism, si de comic, si de ironie sau de inteligenta. La un film pe an, e intr-adevar imposibil ca toate sa rupa gura tirgului, dar pentru Woody Allen realizarea filmelor intr-un ritm de unul dupa altul a devenit ceva la fel intrinsec obligatoriu si de normal ca mersul duminica la socri al cuplurilor tinere. Acest ritm nu-i mai permite sa stea si sa cugete asupra unui scenariu.

Daca ramai cu ceva din acest film in care se vorbeste mult – da, iata un lucru propriu lui Woody Allen -, acesta ar putea fi sentimentul oarecum tonic pe care-l da jocul celor doi protagonisti, si aerul sobru pe care-l da, atat cat apare, Tom Wilkinson (unchiul Howard). In rest, desi se vorbeste mult, se spun putine lucruri, iar discutiile inflamate si inteligente, ca niste partide de ping-pong cu mingi isterice, sunt de domeniul Cinematecii. Verva lui Allen pocneste mai rar, dar inca pocneste. Asteptati sa vedeti „Vicky Cristina Barcelona” care nu e nici el rupt din soare, dar care are cateva secvente care merita. La 73 de ani, Woody Allen vine in fiecare an mai degraba cu niste schite ale unor filme care ar fi putut fi reusite daca ar fi fost lasate mai mult timp sa se coaca.

„Visul Cassandrei”/”Cassandra’s Dream” – de Woody Allen, cu: Colin Farrell, Ewan McGregor, Tom Wilkinson, Sally Hawkins. 108 minute. Distribuit de Independenta Film.

Trailerul filmului