Cronica de teatru: Întoarcerea acasă
Născut în 1967, odinioară bun și asiduu colaborator al marelui regizor Thomas Ostermeier, Ronald Schimmelpfennig este socotit de critici a fi dramaturgul emblematic al Germaniei de azi.
Dacă îmi aduc bine aminte, primul popas al creației lui în România s-a petrecut cu ocazia unui spectacol-lectură inclus în ediția din anul 2003 a Festivalului internațional de Teatru Atelier ce se desfășura pe vremea aceea sub egida Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe. S-a citit atunci Noaptea arabă, piesă despre care traducătorul ei, Victor Scoradeț, spunea că se caracterizează prin “alchimica proporție dintre luciditate și imaginație, dintre tehnica dramatică și poezie ”.
Supusă probei scenei piesa a dat și satisfacții (am în vedere când spus asta în primul rând spectacolul montat de, pe atunci, foarte tânărul Radu Alexandru Nica, pe scena Secției germane a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu), a produs și dezamăgiri, dacă nu chiar catastrofe în toată legea. Prefer să nu le amintesc pe cele din urmă. Cum ele au fost majoritare, am ajuns să mă întreb în cuprinsul unei cronici publicate în revista orădeană Familia dacă nu ne confruntăm cumva cu “o falsă piesă bună”.
Cert e că, de atunci încoace, scrierile dramaturgului german au devenit o prezență constantă în repertoriile noastre, au tentat regizori din toate generațiile, de la, deja, patriarhul Alexandru Dabija la Theodor-Cristian Popescu (acesta a avut chiar recidive), de la Ioana Petre la Catinca Drăgănescu.
Mai sus-menționata Ioana Petre a tradus Dragonul de aur la foarte puțină vreme de la apariția ei pe piață (2012), a și montat-o la Teatrul Mignon din Capitală. Catinca Drăgănescu a redescoperit textul cândva, prin anul 2019, l-a montat bine, sigur, fără derapaje artistice, la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, iar eu am descoperit spectacolul către sfârșitul lunii aprilie a anului de grație 2022. Cu ocazia unei difuzări online, pe o platformă digitală. S-a folosit o înregistrare relativ bună vizual, însă nu tocmai ok în privința captării sunetului. Mă rog, nimeni și nimic nu e perfect în lumea asta.
Dragonul de aur este o poveste tristă (încă una) despre migrație, despre exploatarea imigranților proveniți din zona asiatică ajunși semi-legal în Germania, despre destinul tragic a doi tineri chinezi (frate și soră) morți înîn circumstanțe și dramatice, și mizere.
El, din cauza precarității asistenței medicale, ea, din pricina violenței la care a fost supusă de bărbatul alături de care își ducea zilele. Piesa seamănă teribil cu Katzelmacher, filmul din 1969 al lui Rainer Werner Fassbinder. dar și cu piesa și spectacolul cu același nume montat de Eugen Jebeleanu la Teatrul German de Stat din Timișoara. Acolo unde foarte tânărul actor Niko Berger face un rol de zile mari.
Dragonulde aur mi-a amintit de Noaptea arabă din cel puțin două motive.
Din punct de vedere textual, avem iarăși de-a face cu “alchimica proporție dintre luciditate și imaginație, dintre tehnica dramatică și poezie ”. Cu amestecul dintre vis, transă și tragica realitate. Toată povestea se petrece în spațiul unui imobil care dispune de relativ multe camere în care își duc viața de pe o zi pe alta tot=felul de oameni ale căror vieți, departe de a fi fericite, sunt rezumate în mici povestioare, marea majoritate dintre ele transcrise în cheie simbolică.
La parterul imobilului cu pricina se află un fast-food chinezo-thailandezo-vietnamez în care lucrează cinci chinezi. Iar cum comenzile sunt multe respectivii sunt siliți să devină roboței vii. Și să nu mai aibă timp să le mai pese unul de altul.
La început ignoră durerea de dinți din ce în ce mai acută a unuia dintre ei, apoi încearcă să o rezolve în cel mai primitiv și fără costuri mod cu putință. Săracul mic chinez sângerează tot mai abundent, își pierde viața din cauza hemoragiei, moare fără să își regăsească sora plecată și ea în Europa în căutarea unei vieți mai bune, dar care are la rându-i parte de o moarte la fel de absurdă. Dintele scos aterizează în farfuria unei stewardese, călătorește tocmai până în China.
INTERVIURILE HotNews.ro