Cronici de carte: Interviuri la Radio Europa Liberă

Parcurgând volumul Interviuri la Radio Europa Liberă semnat de Crisula Ștefănescu (Editura AIUS, Craiova, 2023) mi-au revenit în minte câteva teme pe care deja le-am abordat în repetate rânduri. Ele sunt amintite, de altfel, în Cuvântul înainte de însăși autoarea cărții. Le reamintesc și eu în cele ce urmează.

Mai întâi, cât de puține lucruri știm despre Institutul de Cercetare al Europei Libere ale cărui lucrări redactate și publicate periodic în limba engleză au fost utile nu doar celor de la Broadcasting, ci și altora, ele fiind distribuite în mediile diplomatice și jurnalistice occidentale interesate de România, Nu că despre compartimentul de emisiuni am ști ori, și mai grav, ne-am mai aminti astăzi chiar foarte multe. Pe urmă, ce s-a întâmplat în interiorul Departamentului Românesc al postului după decembrie 1989. Care i-au fost condiționările în situația în care se vorbea din ce în ce mai mult despre restructurarea, relocarea sau chiar sistarea completă a emisiunilor nu doar pentru România, ci spre întregul spațiu ex-sovietic. Cum s-a petrecut despărțirea de Monica Lovinescu și de Virgil Ierunca și la ce soluții a fost nevoit să recurgă directorul de atunci al Departamentului Românesc, Nicolae Stroescu Stânișoară. Ce s-a întâmplat cu arhiva în timpul și după mutarea postului la Praga.

Mai clar. Crisula Ștefănescu a lucrat câțiva ani buni în mai sus-menționatul Institut de Cercetare. După ce în aprilie 1992, managementul american a decis închiderea Biroului de la Paris, despărțirea de Monica Lovinescu și de Virgil Ierunca și, implicit, dispariția a două importante programe ce făceau parte din însăși definiția postului, din marca lui de înregistrare (Teze și antiteze la Paris și Povestea vorbei), Nicolae Stroescu i-a propus să realizeze o emisiune săptămânală ce avea să poarte titlul Controverse- Confluențe Est Vest. O consistentă parte a acestei noi emisiuni era rezervată interviurilor cu importante personalități din țară. Interviuri realizate fie în studiourile de la München, fie la București. Au fost solicitațe să colaboreze și nume de primă mărime ale exilului românesc care, vreme de 45 de ani, fuseseră sever cenzurate de regimul comunist. Din nefericire, în iureșul mutării de la München la Praga, mutare consumată în prima parte a anului 1995, o parte din aceste interviuri (și nu numai ele) pare-se că s-au pierdut. E drept, ceva mai încolo, câte ceva din înregistrările socotite pierdute au fost regăsite în Arhiva Hoover. Altele au fost salvate de redactori.

Textele reunite între copertele volumului Interviuri la Radio Europa Liberă fac parte din această a doua categorie. Salvarea lor se datorează exclusiv Crisulei Ștefănescu. O anumită parte a fost publicată în periodicele din țară. Cu excepția transcrierilor unor discuții succesive cu romancierul Augustin Buzura (e vorba despre o suită de convorbiri care au fost, la vremea lor, confidențiale), interviurile au fost făcute după 1989. Marea lor majoritate a trecut integral pe unde scurte în cadrul programului Controverse- Confluențe Est-Vest, altele în alte emisiuni ale postului (Tinerama sau Actualitatea românească).

Cu excepția notelor luate în cursul discuțiilor din iarna anului 1988 cu Augustin Buzura, discuții în cursul cărora ne reîntâlnim cu România apocaliptică de dinainte de Revoluție, cu frica, frigul, lipsurile, cu omniprezența Securității, cu cenzura, curajul ori lașitățile intelectualilor, și cu excepția interviului cu Harald Siegmund care a făcut parte dintre scriitorii germani din România arestați în 1959, toți ceilalți intervievați – Corneliu Coposu, Ana Blandiana, Marcel Chirnoagă, Ileana și Romulus Vulpescu, Dan Hăulică, Silviu Purcărete, Elena Siupur, Mircea Horia Simionescu și Alexandru Ciorănescu au fost provocați să se refere cu deosebire la România post-decembristă. Avem astfel șansa de a ne întoarce în primii ani de după 1989 când marile probleme erau traumele acumulate în cei 45 de ani de comunism și posibilitatea depășirii lor, cât de europeană sau nu mai este România, cum se poate realiza reconectarea la Europa, cum s-ar putea pune în practică recuperarea, care e rolul intelectualilor, care e dimensiune crizei morale și care ar putea fi posibilele antidoturi. Revine obsesiv și pe bună dreptate întrebarea dacă trebuie oare intelectualii să se angajeze politic. Ce înseamnă să faci politică, cum nu trebuie uitate ororile trecutului, care ar fi opțiunile de strategie ale celor ce nu acceptă democratizarea limitată dorită de regimul lui Ion Iliescu.

Iată. Corneliu Coposu invocă și argumentează complexul relei credințe și tot Seniorul subliniază faptul, cum nu se poate mai actual și azi, că omul politic e obligat să pună interesele generale mai presus de ale sale. Vorbind despre specificul artei sale, Marcel Chirnoagă se definește drept un realist fantastic, diferit de suprarealism. Ana Blandiana își explică atitudinea civic-militantă. Am citit cu încântare interviul cu Mircea Horia Simionescu, am remarcat felul în care înțelegea el implicarea în spațiul public. Scriitorul insistă asupra situației specifice a României, sensibil alta decât aceea a altor țări integrate cu de-a sila în Blocul ex-sovietic. Taciturnul Silviu Purcărete atrage justificat atenția asupra formalismului ce a caracterizat multe dintre așa-zisele operațiuni culturale de după Revoluție. Profesorul Alexandru Ciorănescu descrie cu ochi critic cum a regăsit România post-comunistă și lămurește cum s-a ajuns la scandalul din jurul lui Vintilă Horia și așa-zisei retrageri a premiului Goncourt. _Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro