Câteva cuvinte în amintirea Ioanei Măgură-Bernard

Cu Ioana Măgură-Bernard, amintirii căreia aș dori să îi dedic însemnările mele de astăzi, am stat față în față doar preț de câteva minute, la începutul anilor 90. Venise la București, la una dintre primele ediții ale Festivalului Național de Teatru, ca invitată a UNITER și a președintelui acestuia din acea vreme, marele actor Ion Caramitru.

Mi se pare util să reamintesc că primii ani de existență ai acestei organizații de breaslă nu au fost nici ei scutiți de intervenția, chiar de persecuția pe stil nou a politicului ce și-ar fi dorit în România o democrație limitată, originală (de pildă, în 1994 UNITER a fost gonit din rândul organizatorilor FNT) așa încât Ion Caramitru avea grijă ca, ori de câte ori se ivea prilejul, fie cu ocazia Festivalului, fie cu prilejul Galelor, să poftească personalități artistice și culturale de peste hotare, oameni-simbol ai acelei Europei libere în care socotea că trebuia să se regăsească obligatoriu și România. Or, Ioana era una dintre marile voci care de-a lungul a câtorva zeci de ani, de la microfonul de la München al unui post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite, le reamintise și continua să le reamintească românilor că această Europă liberă există. Și că ne așteaptă.

Sigur, cele câteva minute au avut pentru mine importanța și emoția lor. Nu de alta dar mă întâlneam cu cineva, cu o personalitate și cu o voce ce îmi însoțiseră și copilăria, și adolescența, și maturitatea. Îmi aminteam perfect chipul Ioanei, fostă crainică a TVR în perioada 1965-1969. Adică acei patru ani în care ani a făcut un duo imbatabil cu Sanda Țăranu. Indubitabil, Ioana și Sanda erau marile vedete ale Televiziunii, cele care, seară de seară, ne intrau și zâmbind, și inteligent în case, ambele depășindu-și, prin modul în care și-au făcut profesia, condiția de simple prezentatoare ce trebuiau să ne anunțe ceea ce vom vedea în următoarele minute sau ore.

În 1969 Ioana Măgură și Sanda Țăranu au fost principalele prezentatoare ale celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional Cerbul de Aur. Televiziunea se mutase în casă nouă, era dotată cu echipamente de ultimă generație, avea profesioniști unul și unul, regizorul Festivalului, Alexandru Bocăneț, coordonase o transmisie de excepție, cu multe, surprinzătoare inovatoare efecte video. Pesemne, ele stârniseră curiozitatea telespectatorilor așa că Tudor Vornicu a decis ca la o Poștă tv să îi invite pe Ioana Măgură și pe Ovidiu Drugă, un operator de imagine celebru, să ni le explice. A fost atunci una dintre ultimele apariții pe sticlă ale Ioanei Măgură care, câteva săptămâni mai târziu, a profitat de o viză turistică în Israel și a părăsit fizic România.

Spun fizic fiindcă cu inima, cu sufletul, cu mintea nu și-a părăsit țara de origine și nici limba maternă niciodată. A avut șansa extraordinară de a obține un post de crainică la postul de radio Europa Liberă, în condiții pe care ea însăși le-a detaliat în cartea Directorul postului nostru de radio ca și în cele câteva interviuri acordate presei românești după 1989.

Între anii 1970 și 1995 a făcut pe unde scurte un alt magnific duo, cu o altă mare voce, aceea a lui Gertrud Dumitrescu (Ioana Crișan). A fost crainică sau realizatoare de emisiuni (Oameni, idei, atitudini) la Europa liberă. Iar atunci când a fost nevoie, cu ocazia tragicului cutremur de pe 4 martie 1977, a fost chiar telefonistă, ea preluând și redirecționând spre studioul în care se afla Noel Bernard primele apeluri ale ascultătorilor din România ce doreau să afle de la postul aflat la vreo 2000 de kilometri de București ce se întâmplase cu adevărat în propria lor țară. În acele zile, când Noel Bernard a avut extraordinara idee de a le cere americanilor permisiunea ca Radioul de la München și cei 47 de salariați ai Departamentului Românesc să emită 24 de ore din 24, Europa Liberă în românește a devenit cu adevărat postul nostru de radio. Ani buni mai încolo, în seara de 18 decembrie 1989, în clipa în care se pregătea să închidă emisiunea zilnică cu rezumatul principalelor știri ale zilei, Ioanei i s-a dat un bilețel. Trebuia să ne anunțe că emisiunea continuă. Că ceva se întâmplase la Timișoara. Mai departe ștafeta a fost preluată de Gertrud Dumitrescu, Liviu Tofan și Sorin Cunea, iar apoi de toți salariații Europei Libere în românește. România era în Revoluție.

În 1981, Securitatea a izbutit să îl înlăture fizic pe legendarul Noel Bernard. Ioana nu s-a speriat, nu și-a dat demisia, și-a continuat activitatea pe unde scurte. Iar cum nici după 1989 Europa Liberă în românește nu a fost nicidecum amabilă cu regimul neocomunist lui Ion Iliescu, în laboratoarele SRI-iului și în mintea șefului acestuia, Virgil Măgureanu, a fost pus la cale un plan ce urmărea compromiterea a cinci dintre marile voci ale Europei Libere. Printre care și aceea a Ioanei Măgură-Bernard. Calomnia, dezinformarea trecuseră fără probleme și în arsenalul noii Securități. Iar operațiunea ticluită de Măgureanu, Iliescu&co vizau destabilizarea postului. Ioana a strâns din dinți și a trecut și peste asta.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro