Câți români s-au vaccinat împotriva COVID-19: Jumătate din populația de peste 18 ani și 41,64% din populația totală
8.037.000 de români s-au vaccinat până acum împotriva COVID-19 cu cel puțin o doză de vaccin, ceea ce înseamnă 49,81% din populația adultă, rezidentă, cu vârsta de peste 18 ani a țării, a anunțat joi medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță a precizat că estimarea oficială a populației adulte (cu vârsta peste 18 ani) a României, la care se raportează aceste date, este de 15,6 milioane de persoane, conform Institutului Național de Statistică.
La populația eligibilă de peste 12 ani, rata de vaccinare cu cel puțin o doză de vaccin este de 47,5%, raportat la un total de 16,9 milioane de persoane rezidente.
Procentul de vaccinare din populația totală a României, de circa 19,3 milioane de locuitori, este de 41,64%.
Cea mai ridicată rată de vaccinare se înregistrează în București – 66,7% de persoane vaccinate cu cel puțin o doză.
Cea mai ridicată rată de vaccinare este la grupele de vârstă între 40 și 70 de ani, iar grupa de vârstă cu cea mai mare rată de vaccinare este 50-59 de ani – 56% rata de vaccinare.
La populația de peste 80 de ani, doar puțin peste un sfert de români s-au vaccinat.
„Reamintesc importanța vaccinării la persoanele vulnerabile, vârstnice, care riscă o formă gravă de boală, dacă se infectează”, a subliniat medicul Valeriu Gheorghiță.