Sari direct la conținut

Cu cele două noi reactoare de la centrala nucleară Paks, construite de ruși, Ungaria va putea asigura energia electrică necesară pentru ţară, spune Szijjarto

HotNews.ro
Cu cele două noi reactoare de la centrala nucleară Paks, construite de 
ruși, Ungaria va putea asigura energia electrică necesară pentru 
ţară, spune Szijjarto

Cu cele două noi reactoare de la Centrala Nucleară Paks va deveni realitate faptul că Ungaria va fi independentă până la sfârşitul acestui deceniu în domeniul aprovizionării cu energia electrică, a precizat marţi, pe pagina sa de socializare, ministrul ungar de externe Péter Szijjártó, potrivit agenției MTI, citate de Rador.

Péter Szijjártó a notat că: „La acest calendar al lucrărilor care necesită un ritm intensificat se referă şi negocierile cu partenerii ruşi: marţi, telefonic, cu directorul general al companiei Rosatom, Aleksei Lihaciov, iar miercuri cu adjunctul directorului general al Rosatom, Aleksandr Loksin, preşedinte al companiei Atomstroieksport”.

„Mai trebuie depuse o serie de autorizații pentru ca investiția să intre în faza de construcție din luna mai. Aceste solicitări privind autorizarea sunt în curs de pregătire, pentru ca în Ungaria să fie construită o nouă capacitate nucleară de 2.400 de megawați, cu respectarea celor mai stricte cerințe de siguranță”, a scris în postarea sa Péter Szijjártó.

În final el a subliniat că: „În timp ce în Europa aprovizionarea cu energie electrică reprezintă o provocare tot mai mare, Ungaria nu se confruntă cu astfel de probleme zilnice, ci poate lucra liniştită la planuri pe termen lung”.

Citește și: Vladimir Putin: Rosatom va începe curând construcția a două reactoare nucleare în Ungaria

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro