Culisele ședinței PNL, desfășurată în paralel cu evenimentul public al PSD. Ce le-a spus Bolojan colegilor
În timp ce referendumul PSD a fost în direct, pe paginile de pe rețelele de socializare ale partidului, liberalii au avut o ședință cu ușile închise pentru a-și stabili strategia. Rezultatul votului a fost unul așteptat: 97,7% dintre votanți au decis că PSD trebuie să retragă sprijinul politic premierului Bolojan.
În ședința de la sediul din Modrogan al partidului, toți participanții care au luat cuvântul și-au exprimat din nou susținerea pentru Ilie Bolojan, au spus participanți la ședință pentru HotNews.
Surse din PNL spun ca și principalul contestatar al lui Bolojan din partid, Hubert Thuma, și-a anunțat în ședința de astăzi susținerea „totală”, pentru premier.
„Tot ce pleca pe surse era diferit de ce decideam”
De partea cealaltă, premierul Bolojan a făcut o analiză a guvernării alături de PSD. El a spus că, în primele luni, coaliția a funcționat „acceptabil”, însă PSD a avut „comportament de amânare, obstrucționare a lucrurilor care nu sunau bine”.
„Erau frecvent situații în care la coaliție decideam de comun acord, fără scandal, dar tot ce pleca pe surse era total diferit”, le-a spus Bolojan colegilor săi, conform informațiilor obținute de HotNews
El a spus că social-democrații au început atacurile din toamnă: „Probabil, pe fondul sondajelor, în care rezulta că PSD nu mai e la cota pe care o avea la data alegerilor”, a spus premierul, potrivit mai multor surse liberale.
Totodată, potrivit participanților la ședință, premierul le-a mulțumit colegilor săi că nu au dat replici celor din PSD.
„Așa zișii-oameni de stat din PSD lucrează la dinamitarea statului”
Premierul a trasat și câteva linii privind atât comunicarea, cât și strategia PNL. „Condamnăm acțiunea PSD, pentru că este iresponsabilă, iar așa zișii-oameni de stat din PSD lucrează la dinamitarea statului”, a spus Bolojan, potrivit unor surse liberale.
„Nu am o problemă să-mi închei cariera politică pentru PNL și pentru țara asta, dar nu vreau să o închei pentru PSD, la modul în care se comportă”, a mai zis premierul, în ședința PNL, potrivit mai multor participanți la ședință.
El a mai spus că Guvernul va funcționa într-o stare de interimat, o perioadă, iar apoi „va fi în etapa în care va trebui validat”.
„Dacă acceptăm doar nota de plată, cum vrea PSD, iar ei să șurubărească, asta nu va fi bine. Cred că putem da direcția de a nu accepta să fim anexă PSD”, a mai spus premierul, în ședință, potrivit surselor HotNews.
Ciprian Ciucu: „PSD și-a săpat singur propria groapă și vrea să ne ia și pe noi”
Liderul PNL a spus în ședința liberalilor că PSD „se duce în cap” și a spus că preferă să fie „un partid major într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”.
El le-a spus colegilor săi că, dacă nu venea Bolojan la conducerea PNL, atunci exista riscul ca liberalii să ia mai puține procente decât USR la alegerile parlamentare, au mai spus surse participante la ședință.
Ciucu a spus și că în acest moment PNL are doar două opțiuni: să „regăsească drumul de liberali” sau să accepte rolul de al doilea partid.