Cultul personalității al lui Xi este un pericol pentru China (The Financial Times)

Copiii chinezi, începând chiar și de la 10 ani, vor fi curând obligați să învețe despre gândirea lui Xi Jinping. Înainte de a fi ajuns la adolescență, elevilor li se va cere să-și însușească povești despre viața conducătorului chinez și să înțeleagă faptul că „bunicul Xi Jinping a avut dintotdeauna grijă de noi”, scrie Financial Times, citat de agenția Rados. Lucru care ar trebui să declanșeze un semnal de alarmă pentru China modernă. Venerarea lui Xi impusă de stat amintește de cultul personalității din jurul lui Mao Zedong și, odată cu el, de foametea și teroarea dezlănțuite de Mao în cursul Marelui Salt Înainte și al Revoluției Culturale. De la Rusia lui Stalin și până la România lui Ceaușescu, Coreea de Nord a lui Kim și Cuba lui Castro, combinația dintre cultul personalității și guvernarea Partidului Comunist a constituit de obicei o rețetă pentru sărăcie și brutalitate.

Aceste comparații pot părea exagerate, date fiind bogăția și sofisticarea Chinei moderne. Transformarea economică a țării în ultimele decenii a fost una remarcabilă – determinând Beijingul să promoveze un „model chinezesc” de pe urma căruia lumea are de învățat.

Este însă important să se facă o distincție între „modelul chinezesc” și „modelul Xi”. Modelul chinezesc al deschiderii și reformei adoptat de Deng Xiaoping s-a bazat pe respingerea cultului personalității. Deng îi îndemna pe oficialii chinezi să „extragă adevărul din realități”. Politicile ar trebui să se bazeze pe observarea pragmatică a lucrurilor care funcționează, iar nu pe proclamațiile grandioase ale Președintelui Mao.

Pentru a li se putea permite oficialilor să experimenteze cu noi politici economice era esențial să se producă o ruptură de teama și dogma asociate unui conducător atotputernic. În 1982 au fost introduse mandate restrictive pentru președinția Chinei, impunându-i-se oricărui conducător un maxim de două mandate a câte cinci ani. După președinția lui Deng China a reușit să aibă două transferuri ordonate ale puterii – de la Jiang Zemin la Hu Jintao și de la Hu la Xi în 2012.

Mandatele finite au fost totodată concepute și pentru a soluționa problema succesiunii, care le ridică adesea mari dificultăți sistemelor monopartid. Prin urmare, conducerea colectivă a partidului trebuia să aibă greutate mai mare decât conducerea carismatică a unui singur individ.

Însă în epoca Xi Partidul Comunist a revenit iarăși la cultul personalității. El a încorporat cugetările lui Xi în constituție la un congres din 2017. E o onoare care nu i-a mai fost acordată decât unui singur alt conducător aflat încă în funcție – Mao. În 2018 au fost abolite mandatele președinției instituite în epoca Deng, pregătindu-se astfel calea pentru rămânerea lui Xi la conducerea vreme de decenii, dacă nu pe viață.

Actuala intensificare a cultului lui Xi pare a fi o pregătire pentru congresul partidului de anul viitor – la care dorința conducătorului chinez de a rămâne la putere pe o perioadă indefinită va trebui să fie aprobată de formă de către partidul pe care tot el îl controlează.

E aproape sigur că Xi va avea câștig de cauză. Simpatizanții și sicofanții lui încolonați vor aclama manevra. Și cum ar putea să nu o facă? Conducătorul Chinei trebuie să fie în teorie un „împărat bun” – un conducător înțelept care ia toate măsurile cuvenite pentru a moderniza țara.

Cu siguranță e posibil să aduci argumente în favoarea celor mai importante politici ale lui Xi – cum ar fi campania anticorupție și o politică externă mai fermă. Campaniile în curs vizând reducerea inegalității și aducerea sub control a marilor companii tehnologice pot fi și ele justificate.

Dar toate aceste politici ar putea la fel de ușor să dea și greș. Intimidarea Taiwanului poate duce la o confruntare inutilă cu SUA. Prigonirea marilor companii tehnologice îi poate speria pe antreprenori și poate frâna sectorul privat.

Adevărata dificultate este aceea că, dacă lucrurile vor lua într-adevăr o turnură proastă, îi va fi extrem de greu oricui să afirme deschis acest lucru. Orice cult al personalității se bazează pe ideea că marele conducător e mai înțelept decât toți cei din jurul său. Nu se poate admite ca el să fi făcut vreo greșeală. Chinezii care au criticat modul în care a gestionat Xi pandemia de Covid-19 au fost trimiși la închisoare. În China lui Xi nu vor exista anchete publice ori audieri parlamentare privind pandemia.

Cultul lui Xi este concomitent umilitor pentru clasa de mijloc educată a Chinei și pentru demnitari – care sunt obligați să studieze zilnic gândirea lui Xi prin intermediul unei aplicații speciale de telefon. De la ei se așteaptă să-și exprime admirația pentru cugetările conducătorului și să-i recite papagalicește expresiile favorite, cum ar fi „munții verzi și apa curată sunt totuna cu munți de aur și argint”. Oricine găsește că acest ritual e contestabil sau ridicol ar face bine să-și țină opiniile pentru el. Cultul lui Xi face ca minciuna și teama să fie acum încorporate în sistemul chinez.

Prelungirea conducerii lui Xi cu mult în viitor e totodată o rețetă pentru o viitoare criză de succesiune. Conducătorul chinez are 68 de ani. Mai devreme sau mai târziu el va deveni inapt pentru a guverna. Dar cum va putea fi îndepărtat?

Crearea de către Xi a unui cult al personalității și manevrele lui menite a-l face „conducător pe viață” de facto pot fi regăsite într-un îngrijorător tipar global. Vladimir Putin acționează și el în Rusia pentru amendamente constituționale care să-i permită să rămână la președinție și când va fi trecut bine de 80 de ani. Donald Trump obișnuia să „glumească” invidios cum că SUA ar trebui să ia exemplu de la China și să abolească și ele mandatele prezidențiale.

Însă SUA dețin mecanisme de echilibru și control, care deocamdată au reușit să neutralizeze cele mai rele instincte ale lui Trump. Într-o țară precum China – fără instanțe independente, alegeri și presă liberă – nu există nici o constrângere reală asupra unui cult al conducătorului. Aceste e motivul pentru care Xi constituie în prezent un pericol pentru propria-i țară.