Sari direct la conținut

Cum a fost vremea de Paște în ultimii ani – De la – 7 grade la vârful Omu, la +32 C la Calafat

HotNews.ro
Peisaj din ziua de Paste, in 2021, Foto: Hotnews
Peisaj din ziua de Paste, in 2021, Foto: Hotnews

În ultimul deceniu data Paștelui a variat între 8 aprilie și 5 mai, iar temperaturile au fost și ele extrem de diferite. Anul trecut, dar și în 2013, maximele zilei au trecut de 30 de grade la prânz. În cei mai reci ani au fost și temperaturi de sub 0 grade în noaptea de Înviere.

Anul acesta vremea va fi predominant frumoasă de Paște, cu minime între 2 și 14 grade și maxime între 16 și 26 de grade. Va fi mai cald decât de obicei.

În ultimii ani a fost cald de Paște, cu multe locuri unde ziua s-au depășit +25 de grade. În unii ani maximele nu au trecut de 20-22 de grade, dar sunt tot mai rari acei ani.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată într-o zi de Paște în ultimul deceniu a fost anul trecut: +31,8 C, la Calafat.

Cea mai scăzută temperatură măsurată de Paște în țară în ultimul deceniu: -7 C pe 1 mai 2016, la vârfu Omu.

Cum a fost vremea de Paște în ultimii nouă ani

În 2013 Paștele a căzut pe 5 mai și au fost și locuri unde s-au depășit 30 de grade Celsius la prânz (Drobeta Turnu Severin, +30,1)

2014 – 20 aprilie

Minimele au fost între 2 și 10 grade

Maximele au fost între 14 și 21 de grade.

2015 – 12 aprilie

Minime între -3 și 11 grade

Minime între 15 și 24 C

2016 – 1 mai

Minimele au fost între 5 și 16 grade

Maximele au fost între 13 și 23 C

2017: 16 aprilie

Minime: Toplița 0, Calafat +12 grade

Maxime: Stâna de Vale +7, Giurgiu +24

2018: 8 aprilie

Minime: Miercurea Ciuc – 1, Moldova Nouă +15

Maxime: Mangalia +13, Vărădia de Mureș +26

2019: 28 aprilie

Minime: Păltiniș +3, Cotnari +14

Maxime: Roșia Montană, +6 Vaslui +25

2020: 19 aprilie

Minime: Poiana Stampei, -3, Oravița +14

Maxime: Baraolt +13, Băile Herculane +29

2021: 2 mai

Minime: Stâna de Vale +7, Oravița +20

Maxime: Roșia Montană +16 Calafat +32

În 2021 au fost printre cele mai mari temperaturi de Paște de când se fac măsurători meteo. Minimele au fost de +19 C la Reșița, +18 la Caransebeș și Timișoara și +17 la Calafat și Șiria. Nici măcar la vârfu Omu temperatura nu a fost negativă.

Ziua au fost +32 C la Bechet și Calafat, +31 la Focșani, Călărași, Oltenița și Tecuci și +30 C în foarte multe locuri. Până și la Predeal au fost 23 de grade, iar la Sinaia cota 1500 au fost 20 de grade.

2022 – 24 aprilie

Maximele vor ajunge la 26 de grade. Pentru 24 aprilie nu este deloc rău. Cea mai ridicată temperatură înregistrată în ultimii ani în această zi a fost +32,4 C, în 2018, la Calafat. 24 aprilie poate fi și extrem de răcoros o dată la 10-15 ani: spre exemplu, maxima a fost de numai +8,5 C la Calafat, în 1997 și de +7,5 C la Sibiu, în 2001.

Temperaturi extrem de scăzute măsurate în ultimele decenii în acestă zi au fost în 1980, la Vf Omu (-13 C) și în 2015 (-5,6 C la Miercurea Ciuc).

La Brașov ziua de 24 aprilie poate aduce, în mod excepțional, nopți reci cu minime de -3, dar alteori și nopți calde cu 9 grade. Ziua pot fi +23 C, cum a fost în 2018, dar și +6,7 C, cum a fost în 1988.

La București, minima nopții în ultimii 40 de ani a fost pe 24 aprilie 2011: -1,3 C. Maxima zilei a fost în 2018: +29,5 C.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro