Sari direct la conținut

Cum a prezentat Rafila, chiar de la pupitrul Guvernului, drept „norme de aplicare aprobate” pentru Planul de Cancer o Ordonanță care prelungește cu două luni aprobarea normelor

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES

Ordonanța adoptată joi de Guvern și prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, drept o parte din pachetul legislativ de aprobare a normelor de aplicare pentru Planul Național de Combatere a Cancerului abrogă, de fapt, termenul de 1 iulie pentru intrarea în vigoare a normelor și prevede că Guvernul trebuie să aprobe normele de aplicare în 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței. Practic, cum suntem deja în 28 iulie, la aproape o lună de când normele ar fi trebuit să intre în vigoare, Guvernul a găsit o portiță legală de a trage de timp încă două luni – iulie și august – până la aprobarea normelor. Neaplicarea Planului de Cancer la data de 1 iulie a scos în stradă bolnavii de cancer, în urmă cu două săptămâni.

​Ordonanța poate fi consultată integral aici.

Două dintre prevederile-cheie ale Ordonanței pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, aprobate ieri de Guvern și prezentate de Alexandru Rafila drept parte a pachetului legislativ de aprobare a normelor:

  • ART. II. – 2. Articolul 7 se abrogă. Articolul 7 din Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului prevedea că „În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul aprobă prin hotărâre normele de aplicare a legii şi de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, elaborate de Ministerul Sănătăţii împreună cu fiecare minister care are reţea medicală” – termenul era 1 iulie 2023 – n.red.
  • ART. IV. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe, Guvernul aprobă prin hotărâre normele de aplicare a legii şi de implementare a Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, elaborate de Ministerul Sănătăţii în colaborare cu ministerele și instituțiile cu atribuții în implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România.

Nicoleta Pauliuc: Ordonanța nu aprobă normele, ci modifică Legea de aprobare a Planului de Cancer. Normele se aprobă prin HG

HotNews.ro a stat de vorbă cu Nicoleta Pauliuc, senator PNL, supraviețuitoare a cancerului și inițiatoarea unor legi pentru bolnavii de cancer din România.

Senatoarea PNL, unul dintre cei mai vocali susținători ai Planului Național de Combatere a Cancerului, subliniază că, înainte de toate, potrivit legii, normele de aplicare ale Planului de Cancer se aprobă prin Hotărâre de Guvern, nu prin Ordonanță. Ordonanța adoptată ieri de Guvern nu aprobă o parte dintre normele pentru Planul de Cancer, ci modifică – așa cum îi spune și numele – Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului (legea prin care a fost adoptat Planul Național de Combatere a Cancerului – n.red.):

„Nu știu ce norme aprobă această Ordonanță, deoarece ea modifică legea de aprobare a Planului de Cancer. Normele de aplicare nu se aprobă prin Ordonanță, ci prin Hotârăre de Guvern. Ministerul Sănătății avea obligația să facă normele în termen de 180 de zile – până la data de 1 iulie. Ordonanța adoptată de Guvern abrogă articolul din lege privind termenul de 180 de zile și prevede că Guvernul are termen de 30 de zile să aprobe normele de la intrarea în vigoare a Ordonanței. Practic, termenul de 30 de zile curge de acum încolo. Este o formulare alambicată la finalul acestei OUG, dar practic spune că din momentul aprobării acestei OUG, în termen de 30 de zile, Ministerul Sănătății are obligația de a elabora normele de aplicare”, a explicat Nicoleta Pauliuc pentru HotNews.ro.

Nicoleta Pauliuc, senator PNL

„În calitate de inițiator al Planului Național de Combatere și Control al Cancerului, îmi doresc ca această lege să intre cât mai repede în vigoare. Înainte de 1 iulie, ministrul Sănătății a avut acea acțiune de PR – a prezentat, pe 30 iunie, la Ministerul Sănătății, un draft de norme și a spus că ele vor fi în vigoare la 1 iulie”, mai spune Nicoleta Pauliuc.

Senatoarea PNL amintește că avem, pentru prima dată, o Lege a pacienților cu cancer pe care aceștia o cer de 20 de ani, votată de toate partidele din Parlament și promulgată de șeful statului.

„Domnul prim ministru Ciolacu a făcut un lucru bun când i-a cerut domnului ministru al Sănătății ca în termen de o săptămână, două, să vină cu normele”, mai spune Nicoleta Pauliuc.

Ordonanța adoptată ieri nu înseamnă însă norme, subliniază Nicoleta Pauliuc, ci este un act normativ care modifică Legea de aprobare a Planului Național de Combatere a Cancerului (Legea nr. 293/2022), iar amânarea termenului de aprobare a normelor de aplicare nu este singura modificare. Senatoarea PNL spune că, spre exemplu, Ordonanța scoate din lege și prevederile privind medicina personalizată în oncologia pediatrică: „Aici aș vrea să se pronunțe specialiștii, adică medicii. Dar eu nu cred că este un lucru bun.”

Ordonanța buclucașă, dezbătută luni la Ministerul Sănătății și aprobată joi în Guvern. Rafila: „Devin operaţionale multe dintre normele Planului Naţional de Combatere a Cancerului”

Ordonanța pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului a făcut obiectul unei dezbateri în sistem videoconferință organizată, luni, la Ministerul Sănătății. Ministrul Alexandru Rafila a anunțat, atunci, că Ordonanța este „parte a unui pachet legislativ care include normele de aplicare a legii” (de aprobare a Planului de Cancer – n.red.).

În timpul dezbaterii de luni, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc l-a întrebat insistent pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, când vor fi aprobate normele de aplicare pentru Planul de Cancer, fără să primească răspuns.

La finalul ședinței de Guvern de joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că Guvernul a aprobat două acte normative privind implementarea Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului, Rafila precizând că s-a deblocat finanţarea unor activităţi din contractul cadru şi sunt vizate programele de sănătate, inclusiv Programul de oncologie.

Protest al bolnavilor de cancer în fața Ministerului Sănătății

„Ce s-a întâmplat astăzi, pentru că toată lumea aştepta această şedinţă de guvern, astăzi s-au adoptat două acte normative, în primul rând o Ordonanţă de urgenţă care a deblocat banii, ca să ne înţelegem, şi permite finanţarea unor activităţi care deja erau prevăzute în contractul cadru. Şi în paralel Guvernul României a aprobat o Hotărâre de Guvern privind programele de sănătate, inclusiv programul de oncologie”, a declarat Rafila, la finalul ședinței de Guvern.

El a mai afirmat că sunt mai multe elemente „aduse practic la zi” şi „devin operaţionale multe dintre normele Planului Naţional de Combatere a Cancerului”.

Ministrul Sănătății a mai spus că în şedinţa de Guvern de ieri au fost dezbătute, în primă lectură, două hotărâri de guvern care „completează” pachetul de norme, menţionând că acestea vor intra, cel mai probabil, în dezbatere şi aprobare săptămâna viitoare: „Pentru săptămâna viitoare, au fost deja în primă lectură cele două Hotărâri de Guvern care completează întreg cadrul normelor acestui plan”, spunea ieri Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a mai explicat, ieri, într-un briefing la finalul ședinței de Guvern, că Planul de Cancer va fi implementat etapizat, pe durata următorilor 5 ani, reprezentând, practic, constituirea unui nou sistem de tratament al pacienților oncologici. Rafila a adăugat că nu există „o baghetă magică” pentru ca toate măsurile cuprinse în actul normativ să poată fi implementate peste noapte.

Planul de Cancer, o poveste fără sfârșit. Ciolacu i-a cerut lui Rafila să vină cu normele: „Sunteți în contratimp!”

​Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joia trecută, în cadrul şedinţei de Guvern, ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să finalizeze până săptămâna aceasta normele de aplicare la Planul Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, în vederea adoptării acestora în viitoarea şedinţă a Executivului.

Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila

„Domnul ministru Rafila, vă aflaţi tot contratimp cu adoptarea normelor la Planul naţional de luptă împotriva cancerului. Înţeleg că tot ansamblul legislativ ce însumează aceste norme este deja pus în transparenţă publică. Aşadar, săptămâna viitoare doresc să adoptăm modificările în şedinţa de Guvern”, a afirmat joi Marcel Ciolacu, în cadrul şedinţei Executivului, potrivit Agerpres.

Câteva zeci de pacienți oncologici din toate colțurile țării – Iași, Bacău, Satu Mare, Bihor, Bistrița sau Cluj – au venit în urmă cu două săptămâni în fața Ministerului Sănătății pentru a protesta față de neaplicarea Planului Național de Combatere și Control al Cancerului, adoptat în unanimitate de Parlament și promulgat acum 8 luni de președintele Klaus Iohannis.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro