Cum ar putea ajunge țările NATO la un buget de 5% pentru Apărare. Premierul Suediei prezintă soluțiile discutate în Alianța Nord-Atlantică

Membrii NATO discută stabilirea unei ținte a cheltuielilor pentru apărarea civilă și sprijinul pentru Ucrainea peste cheltuielile militare propriu-zise, a declarat, luni, premierul Suediei Ulf Kristersson, informează Reuters.
Multe dintre statele NATO au majorat bugetele militare după invadarea Rusiei de către Ucraina în 2022, dar sunt sub presiune din partea președintelui SUA Donald Trump pentru a merge mai departe până la atingerea a 5% din PIB pentru apărare – peste ținta actuală de 2%.
Kristersson a declarat presei, la Stockholm, că un summit NATO la Haga, în luna iunie, ar putea conveni pentru o țintă a cheltuielilor peste 3% din PIB, împreună cu un al doilea obiectiv legate de cheltuieli legate colateral de securitate și apărare.
„Este o discuție în curs dacă NATO, în paralel cu obiectivul pentru cheltuielile militare, ar trebui să aibă un obiectiv și pentru apărarea civilă, sprijinul pentru Ucraina și altele asemenea”, a spus Kristersson.
Obiectivul alocării pentru apărare ar putea fi stabilit la 3,5%, la care se adaugă 1,5% pentru acele lucruri care sunt legate de apărarea civilă, susținerea Ucrainei și „alte lucruri care sunt în afara domeniilor legate direct de apărarea militară, a precizat premierul suedez.
Suedia a devenit cel de-al 32-lea membru NATO în martie 2024 într-o schimbare radicală de politică externă provocată de temerile față de Rusia. „Sunt foarte hotărât ca Suedia să respecte angajamentele care se decis în NATO”, a spus Kristersson.
Un diplomat european a spus că discuția despre obiectivele de alocare pentru summit-ul de la Haga abia au început, dar pare a fi un consens că noile capabilități militare preconizate de NATO ar însemna cheltuirea a circa 3,5% din PIB.
Diplomatul, care a ținut să rămână anonim, a spus că ținta avansată de Trump, de 5%, ar necesita elemente adiționale, precum „creșterea rezilienței și a mobilității militare”.