Cum explică Papa Leon declarația despre „tirani”, după ce a fost interpretată ca fiind la adresa lui Trump. „Nu este în interesul meu”
Papa Leon al XIV-lea a declarat, sâmbătă, că relatările presei internaționale despre remarcile făcute de el în timpul turneului din Africa „nu au fost precise în toate aspectele”.
Suveranul Pontif a spus că discursul susținut în urmă cu două zile în Camerun, unde reclamase că lumea este „devastată de o mână de tirani”, nu l-a vizat pe președintele american Donald Trump.
„Fusese pregătit cu două săptămâni în urmă, cu mult înainte ca președintele să facă vreun comentariu despre mine și despre mesajul de pace pe care îl promovez”, le-a spus reporterilor Papa Leon în limba engleză, sâmbătă, la bordul aeronavei cu care a pornit spre Angola.
„A fost interpretat ca și cum aș fi încercat să intru într-o dezbatere cu președintele, ceea ce nu este deloc în interesul meu”, a adăugat primul papă american din istorie.
Leon, originar din Chicago, a păstrat un profil relativ discret pentru un papă în primele sale 10 luni la Vatican, dar în turneul din Africa a adoptat un stil discursiv energic, denunțând dur războiul, inegalitatea și liderii globali.
Papa Leon, criticat de Donald Trump
Duminica trecută, președintele american Donald Trump l-a criticat pe Papa Leon, numindu-l „slab în privința criminalității” și „groaznic în politica externă”. Marți, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Corriere della Sera, liderul SUA a spus că Suveranul Pontif „nu înţelege şi nu ar trebui să vorbească despre război, pentru că nu are nicio idee despre ce se întâmplă”.
„Poate îi spune cineva Papei Leon că Iranul a ucis cel puţin 42.000 de protestatari nevinovaţi, complet neînarmaţi, în ultimele două luni şi că este complet inacceptabil ca Iranul să aibă o bombă nucleară”, a mai afirmat Donald Trump, de această dată pe platforma Truth Social, în noaptea de marți spre miercuri.
Pe fondul valului de reproșuri venite dinspre Casa Albă, joi, în Camerun, Papa Leon i-a criticat pe liderii care cheltuiesc miliarde pe războaie și a spus că lumea este „devastată de o mână de tirani”. În plus, el i-a condamnat pe liderii care folosesc limbaj religios pentru a justifica războaiele și a cerut „o schimbare decisivă de direcție”.
„Maeștrii războiului se prefac că nu știu că este nevoie doar de o clipă pentru a distruge, însă adesea o viață întreagă nu este suficientă pentru a reconstrui”, a mai spus el.