Cum încearcă regimul rus să-l extermine pe istoricul Iuri Dmitriev, preşedintele Memorial
Preşedintele Centrului Memorial din Republica Karelia și istoricul rus Iuri Dmitriev, care ispășește o pedeapsă de 15 ani într-o colonie din Republica Mordovia, a fost plasat într-o celulă de carceră pentru 15 zile, relatează Memorial, citat de Sever Real și Rador.
Motivul este că Dmitriev, în vârstă de 67 de ani, s-a așezat pe un pat (s-a aflat într-o zonă de dormit) în timpul zilei. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, după ultimul tratament administrat, lui Dmitriev i s-a făcut rău, îl durea capul și s-a așezat pe patul de dormit din închisoare.
Inspectorul care a urmărit momentul i-a făcut raport, cu mențiunea că ‘s-a aflat în zona de dormit şi s-a aşezat pe patul său în timpul zilei’.
Iuri Dmitriev se află în detenţie pentru al șaptelea an. În penitenciar el a petrecut în total puțin mai mult de o lună, restul la carceră, potrivit activiștilor pentru drepturile omului. Istoricului Dmitriev i s-a refuzat recent un pachet de 20 de kg de la familie.
Primul dosar penal împotriva lui Iuri Dmitriev a fost deschis în anul 2016. Istoricul a fost acuzat de pornografie infantilă, cu participarea fiicei sale adoptive. Instanța l-a achitat pe Dmitriev, dar în 2018 i s-a deschis un nou dosar, acuzându-l de această dată, pe lângă pornografie, de violență sexuală împotriva fiicei sale, acte indecente și deținere ilegală de arme.
Doi ani mai târziu Dmitriev a fost găsit vinovat de acte violente și a fost condamnat la 3,5 ani de închisoare. Istoricul a fost achitat ulterior în privința articolelor despre fabricarea și deținerea de materiale pornografice, acte indecente și chiar deținere de arme.
În loc de eliberare, pedeapsă prelungită
Luând în calcul timpul executat în arest, Dmitriev trebuia să fie eliberat în noiembrie. Dar în septembrie 2020 Curtea Supremă din Karelia, la un recurs, a înăsprit în mod neașteptat pedeapsa pentru Dmitriev, prelungind-o la 13 ani cu executare, într-o colonie cu regim strict.
Decizia Curții Supreme a anulat și achitările pentru alte acuzații, dosarul fiind trimis pentru un nou proces. Ținând cont de cea mai recentă decizie a Tribunalului orașului Petrozavodsk, pedeapsa a fost prelungită la 15 ani.
Istoricul neagă toate acuzațiile. Susținătorii săi sunt convinși de faptul că toate cazurile deschise împotriva sa sunt fabricate de autorități, fiind o răzbunare pentru activitățile sale în domeniul drepturilor omului.
Dmitriev este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanţi cercetători şi cel care a descoperit cea mai mare groapă comună şi loc de înmormântare pentru victimele represiunii politice din Republica Karelia. Uniunea Jurnaliştilor din Karelia şi personalităţi culturale cunoscute din Rusia s-au pronunţat în apărarea lui.
Urmărește ultimele evoluții din a 407-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.