Sari direct la conținut

Cum sa-l reformezi pe Vacaroiu? (de Cristian Ghinea)

Cotidianul

„La o tona de hirtie consumam 2,3 m3 de lemn din padurile Romaniei. Pe cine intereseaza, la fiecare alineat, sa apara listele pe site-ul Senatului?”

Asa a ingropat Nicolae Vacaroiu ideea de a inregistra si a publica voturile fiecarui senator. In inteligenta sa de Hagi al finantelor, Vacaroiu spune ca se consuma prea mult lemn ca sa inregistrezi voturile pe site. Apoi, continua in stilul sau de mosneag simpatic, dar senil: „Va rog eu sa ma intelegeti.

Taiem padurile Romaniei, facem consum extraordinar de hirtie, sa vada ce, cum au votat 137 de senatori… (rumoare)”. Rumoarea dintre paranteze nu e de la mine, apare chiar in stenograma sedintei din 19 octombrie.

Vestea buna e ca la Camera Deputatilor ideea promovata de Institutul de Politici Publice a fost acceptata. Noul regulament prevede ca votul deschis este regula si ca optiunile se inregistreaza si se publica si in plen, si in comisii.

La Senat, povestea s-a complicat. Amendamentul convenit cu IPP a fost pierdut pe parcurs. Nu se stie, nici acum, ce s-a intimplat cu el. In schimb, a aparut o varianta in care voturile se publica doar la cererea liderilor de grup. Adica, noi putem sti ce au votat doar cind si daca vor ei. Oricum, ramasese ca un grup de senatori ai puterii sa revina cu amendamentul IPP la votul in plen.

Si aici, intra in scena Vacaroiu. Din stenograma se vede ca era grabit, voia sa se voteze 73 de articole dintr-un foc. Senatorul Eckstein-Kovács urca la tribuna si roaga Senatul sa accepte varianta „ca voturile

finale pe legi sa fie puse pe site”. Vacaroiu spune ca s-ar distruge padurile patriei, apoi se intreaba ce rost are. Radu Berceanu ii explica faptul ca un site nu functioneaza pe baza de lemn. Are cuvintul, din nou, Vacaroiu: „Domnule senator Berceanu, oricum vreti dumneavoastra, trebuie sa mai angajam 10-12 oameni si ne-a taiat bugetul cit anul trecut”.

Aici prostia este dublata de ticalosie: guvernul nu ne da buget cit vrem, lasa ca v-aratam noi voua transparenta! Berceanu insista: „Nu, domnule presedinte. Voturile finale, oricum, sint acolo. Se da un link si se trec pe site. Atita tot”. Dar Vacaroiu stie el mai bine: „Nu-i chiar cu linkul cum credeti dumneavoastra. Va rog eu foarte mult… E un program complex care intra.

Cine se uita pe incarcatura aia pe site?”. Inutil sa mai spun ca a ramas ca Vacaroiu.

Asa se scrie istoria. Din acest moment, vom avea un Parlament schiop: la Camera vom sti cum voteaza fiecare, la Senat nu. Dar stati linistiti, padurile patriei sint salvate.

Cind il vad pe Vacaroiu, ma gindesc ca toate povestile despre reforma PSD gresesc prin generalizare. E clar ca sint sperante cu unii, nu multi. E la fel de clar ca o buna parte dintre liderii acestui partid sint, pur si simplu, intratabili. La ei nu ai ce sa reformezi, nici macar prin spalare pe creier.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro