Sari direct la conținut

Cum sunt cheltuiti banii bucurestenilor: Primaria Capitalei a platit circa 2,6 milioane lei pentru evenimentul "Bucuresti, Capitala Iubirii"

HotNews.ro
Afis Bucuresti, capitala iubirii, Foto: Hotnews
Afis Bucuresti, capitala iubirii, Foto: Hotnews

Primaria Capitalei a cheltuit circa 2,6 milioane lei pentru organizarea evenimentului „Bucuresti, Capitala Iubirii” care a cuprins un Targ de Martisor, o serie de concerte live si transmisiunea in direct a finalei Eurovision Romania 2017, potrivit unui raspuns trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Festivalul, aflat la prima editie, s-a desfasurat in perioada 24 februarie – 8 martie, pe esplanada cu statui din Piata Universitatii.

„Bugetul total cheltuit de CREART (Centrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti) pentru organizarea Targului de Martisor a fost de 2.261.850 lei, costuri ce au reprezentat: onorarii drepturi de autor si drepturi conexe; inchiriere echipamente scenotehnica, sunet, lumini, echipamente si productie video; prestari servicii asigurare echipa tehnicieni productie, ingrijitori, supraveghetori parcari; prestari servicii racordare la reteaua de energie electrica, consum energie electrica; inchiriere, transport tur/retur garduri, containere, lavoare ecologice mobile, toalete ecologice inclusiv vidanjare; servicii montat/demontat, transport tur/retur casute mesteri, mese food, porti intrare confectionate, elemente decor; materiale de promovare si servicii lipire afise; prestari servicii paza materiale si securizare eveniment; prestari servicii asistenta medicala-ambulanta; prestari servicii de prevenire a incendiilor, intocmire plan evacuare, punere la dispozitie de servanti si autospeciala echipata cu grup de interventie; presatari servicii curatare casute mesteri, colectare si transport deseuri; remuneratie Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR-ADA) si Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR). Veniturile totate obtinute din taxa achitata de persoanele participante, selectate in cadrul targului de Martisor au fost de 45.350 lei. In cadrul festivalului „Capitalul Iubirii”, ARCUB a asigurat plata artistilor (DJ, CONNECT-R, SMILEY si BAND, PEPE, DIRECTIA 5, ANDRA si invitatii, 2 prezentatori ) ce au performat in data de 8 martie, suma totala a fost de 331.982 lei”, se arata in raspunsul trimis de Primaria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Despre „Bucuresti, Capitala iubirii”

Targul de Martisor a fost deschis zilnic, timp de 13 zile, avand 50 de casute unde s-au comercializat produse si obiecte traditionale de sezon: martisoare, bijuterii, aranjamente florale, decoratiuni, felicitari, produse hand-made, prajituri, turta dulce, bomboane, dulciuri de casa etc.

Pe 24, 25 si 26 februarie au avut loc mai multe concerte, iar pe scena au urcat: Silviu Biris, Lavinia Goste, Luminita Anghel, Oana Sirbu, Aurelian Temisan, Ovidiu Komornyik, Nico, Marcel Pavel, Corina Chiriac, Monica Anghel, Mirabela Dauer, Gabriel Cotabita, Bosquito, Andreea Banica, Paula Seling, Elena Gheorghe, Corina, Andrei Lazar, Vlad Mirita, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Ionut Ungureanu.

Pe 3 si 4 martie au avut loc concerte de rock alternativ si undergound: OCS, Travka, Moonlight Breakfast, Jurjak, The Mono Jacks, The Kryptonite Sparks, Sophisticated Lemons, Luna Amara, Helen, Toulouse Lautrec, Lucia & Muse Quartet si Camioane in multime.

Pe 5 martie, vizitatorii au putut urmari finala Eurovision Romania 2017, transmisa in direct pe ecranul din Piata Universitatii.

„Targul Martisorului sarbatoreste primavara! Este anotimpul renasterii, al innoirii, si, mai ales, al iubirii, asa cum ne-au fost transmise, din stramosi, traditiile de Dragobete si de Martisor! Ii asteptam cu multe surprize pe toti cei care vor sa se bucure de frumos si de traditii, bucuresteni sau turisti prin Capitala, sa viziteze targul organizat de Primarie la Universitate, unde vor fi cu totii cetateni cu drepturi depline ai Capitalei iubirii!”, a declarat primarul general, Gabriela Firea, inainte de deschiderea evenimentului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro