Cum va arata Guvernul dupa UE? (de Dan Tapalaga)

Depasim azi-miine 1 ianuarie 2007. Trece si euforia integrarii, scade presiunea dinspre Bruxelles. Raminem cu noi si cu ei. Intrebare: cu care dintre ei? Sahul politic permite acum si mai incolo mutari limitate si cam riscante. Unele chiar imposibile. Ar fi patru optiuni.

Varianta “moarte sigura”

Boala lunga se vindeca, de regula, prin deces. Alianta DA se tiraste pina in 2008 asa cum ne-a obisnuit: PNL si PD se injura cinci zile pe saptamina, o zi se odihnesc, intr-alta se imapca si apoi o iau de la inceputt. La capatul mariajului cu strigaturi se intrevede doar buza prapastiei. Deja Alianta pierde usor din altitudine. Ultima cercetare INSOMAR a gasit 2 procente lipsa la inventar.

Certurilor interne li se vor adauga socul integrarii, dezamagirea fireasca in raport cu orizontul prea ridicat de asteptare. Populatia viseaza sa guste din beneficiile UE inca de a doua zi. Caderea se va accelera.

Chiar daca am lua in calcul o erodare lenta, Alianta va ajunge in 2008 undeva, sa zicem, la 30 la suta. Prin urmare, ca sa formeze noul Guvern, PNL si PD ar avea nevoie de cel putin doi aliati din actuala opozitie, daca excludem PSD. Cine sa fie dintre PRM, PNG sau PC? Oricare se califica la “solutia imorala”.

Si atunci: este Alianta o optiune fatala, destin politic implacabil, moarte sigura? Cind ii intrebi, liberalii sau pedistii murmura resemnati: “sintem condamnati sa guvernam impreuna. Nu exista alternativa”. Oare?

Varianta “afara”

O posibila alternativa ar fi iesirea de la guvernare. PNL recurge doar conjunctural la aceasta amenintare. Ultima oara a facut-o anul acesta in mai, cind circula intens zvonul ca PD va vota motiunea de cenzura a PSD pentru a scapa de Tariceanu. Altfel, liberalii n-au nici intentie sa plece.

In schimb, PD sugereaza periodic ca va parasi Guvernarea dupa 1 ianuarie 2007 daca PNL va ramine in sfera de influenta a omului de afaceri Dinu Patriciu. Avantajul unei astfel de mutari ar fi ca PD l-ar obliga pe seful guvernului sa guverneze, daca va mai dori, cu sprijinul deschis al unui PSD nereformat. Visul lui Patriciu, care sponosrizase in campanie partidul lui Geoana, s-ar implini. Pe termen lung insa, PNL ar risca soarta PN}CD.

PD ar avea sansa, din opozitie, sa adune mai repede puncte decit o face acum, cind se distanteaza cam anevoios de PNL in interiorul Aliantei. Sa zicem ca Traian Basescu va scoate PD pe tusa.

Cum vor reactiona filialele, masa partidului? Citi ar intelege si ar fi dispusi sa accepte jocul la risc? Adica sa renunte la ultimul an de domnie (pasare in mina) in speranta ca vor cistiga inca patru (vrabii pe gard).

Ruperea unei falii din PNL, cu care PD sa-si intareasca rindurile in opozitie, ramine totusi o iluzie. O “Noua Alianta” are sorti mici de izbinda. Stolojan si Stoica, cei doi fosti presedinti liberali astazi pe picior de excludere din partid, risca singuratatea politica.

Dizidentilor le va fi greu sa recruteze soldati, cita vreme Tariceanu, seful PNL, imparte “rentele” guvernari: bani si functii.

Varianta “anticipate”

La fiecare criza majora din Parlament, cind partenerii coalitiei (UDMR si PC) tradeaza si voteaza alaturi de opozitie, indemnul la “anticipate” ia cu asalt forumurile ziarelor. Strigat la fel de inutil ca planul lui Basescu din vara lui 2005, cind spera sa declanseze anticipate fortind demisia premierului.

Or, Tariceanu s-a razgindit, la presiunea “grupurilor de interese” in frunte cu Patriciu, care a intuit tentativa de scoatere din joc.

Intre timp, presedinele sI premierul si-au despartit definitiv miinile ridicate impreuna in semn de vicotrie in decembrie 2004. Acum, exista zero sanse ca Tariceanu sa demisioneze de bunavoie, cum era sa se intimple anul trecut. Altfel, Constitutia nu lasa nici o portita. Pozitia primului ministru este securizata perfect.

Prin urmare, oricine viseaza la anticipate ar trebuie sa gaseasca sI solutii de ordin legal, altele decit demisia primului ministru. De cite ori PD invoca anticipatele, urmeaza intrebarea obligatorie: “cum pot fi ele declasate?”. Si apoi discutia se inchide.

Varianta “Traian Basescu”

A patra mutare abia se coace. Ea are in vede strict intresele lui Traian Basescu dupa 2009, data viitorelor alegeri prezidentiale. Seful statului solicita insistent o dezbatere pentru definirea formei de guvernamint: fie republica parlamentara (cu presedinte decorativ ales de parlament), fie republica prezidentiala (cu un sef de stat puternic cu atributii executiv).

N-ar fi exclus ca populatia sa fie chemata anul viitor la urnele unui referendum organizat simultan cu alegerile pentru Parlamentul European.

Cu o campanie sustinuta, discursuri axate pe solutii (specialitatea casei) si cu o cota de popularitate inca ridicata (55%, conform INSOMAR), Traian Basescu are sanse sa convinga populatia ca merita mai multa putere. Si aici ar fi un mare hop de trecut: dupa referendum, Constitutie merge la modificare in Parlament.

Ca legea fundamentala sa poata fi ajustata, este nevoie de doua treimi din voturile alesilor. Inainte sa aduca partidele la mina sa, Basescu este la cheremul lor.

Unii il vad ca un proiect egoist, prin care seful statului cauta sa-si aseze la picioare intreaga clasa politica. In sensul ca indiferent cine va cistiga alegerile parlamenare in 2008, cu sau fara Alianta, haturile guvernarii vor fi tinute de la Cotroceni. Prin urmare, isi va supune toate partidele.

Speculind-i vointa reala de putere, liberalii forteaza comparatii intre Basescu si Putin, denunta pericolul unei dictaturi si agita sperietoarea “partidului prezidential”.