Sari direct la conținut

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, reţinut la Istanbul

HotNews.ro
Ionut Costea, Foto: AGERPRES
Ionut Costea, Foto: AGERPRES

Ionuț Costea a fost reținut miercuri de poliția turcă, transmite News.ro. Fostul președinte Eximbank fugise din țară după ce a primit o condamnare de 6 ani de închisoare.

„Astăzi, 5 februarie, în urma schimbului de date și informații realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R. cu partenerii externi, respectiv autoritățile turce, a fost localizat în Istanbul, un bărbat, de 64 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Acesta are emis, de către Tribunalul București, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani. În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare, pentru punerea în executare a mandatului”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.

În urmă cu două zile, site-ul Gândul publica mai multe imagini din Istanbul cu Costea. Imediat, Ministerul Justiției din România anunța că a făcut o nouă cerere de extrădare a acestuia.

INTERVIURILE HotNews.ro