Sari direct la conținut

Cumpar, deci exist

HotNews.ro
La cumparaturi, Foto: Hotnews
La cumparaturi, Foto: Hotnews

Trei zile si trei nopti au asteptat cincizeci de „baieti de baieti” in fata unui magazin, ca sa-si cumpere niste incaltari de sport in editie limitata. Douazeci de mii de oameni s-au napustit pe usile unui magazin nou deschis din Karlsruhe, cu preturi ceva mai mici. Doua sute de mii de cumparatori au trecut pragul celui mai mare mall german, in ziua inaugurarii decoratiei de Craciun. Shoppingul a devenit un mod de viata, prin ce cumperi te incadrezi intr-un anumit nivel social. E normal? Poate ca da. E aproape patologic? Cu siguranta ca da, atunci cand te indatorezi in asa hal pentru cumparaturi cu si fara rost, ca nu mai stii pe unde sa scoti camasa.

230 de euro cheltuiesc nemtii, in medie, pentru cumparaturile de Craciun. Nemtii e un fel de a zice, caci cateva milioane de cumparatori din Germania sunt straini. Si 230 de euro e un fel de-a zice, caci unii au un buget de Sarbatori de cateva zeci de euro, sau chiar mai mic. Altii scot cu nonsalanta cateva sute, cateva mii sau chiar zeci de mii de euro din buzunar, pentru cadoul adecvat.

30% din vanzarile anuale ale magazinelor provin din oferta de Christmas, de X-mas, sau cum a mai fost el botezat. Iar pentru a atrage in magazine cat mai multi cumparatori, niciun marketing nu e prea scump. Insa nu neaparat scumpa, ci eficace trebuie sa fie publicitatea unui produs, De aceea, formele prin care se capteaza atentia si se trezesc in potentialul cumparator dorinte irezistibile, devin din ce in ce mai agresive, din ce in ce mai interesante.

Blugi la kil

Blugi la kil

Foto: Hotnews

Ce i-a facut pe cei cincizeci de tineri, din primul exemplu, sa stea in frig, sa manance din punga si sa doarma pe saltele vreme de trei nopti si trei zile, in asteptarea unui pantof de sport care nu stiau cum arata, nu stiau daca va ajunge pentru toti, era si foarte scump? E vorba de „pantoful-cult”, zice unul dintre ei. „De faptul ca n-au fost puse la vanzare decat 50 de perechi, si acelea pe tabel, pentru cine a rezistat pana la sfarsit” explica altul. „E distractiv sa faci asa ceva, iar daca ajungi sa-i cumperi si sa-i incalti, te simti cineva” a zis altul, referindu-se la „baschetii de lux” de 250 de euro in magazin. De pana la 1.750 de euro, licitati in internet.

Nimic nou, am zice, gandindu-ne la vechea zicala, ca „haina face pe om”. Dintotdeauna, imbracamintea si alte bunuri de aratat altora au fost o reflectare a unui statut social. Insa in prezent, fenomenul a prins proportii uriase, acaparand din ce in ce mai multi tineri, adolescenti si chiar copii. Esti „in” sau esti „out”: adica la moda, in pas cu timpul, sau in afara ei. Ai toale „pe val”, ai ultimul model de plasma, computer, ipod sau iphone? Ai si drept la cuvant. Daca n-ai, straduieste-te, da din coate, imprumuta-te de la banca sau chiar, pe nesimtite, de la parinti. Nimic nu te poate impiedica sa ajungi in randul lumii si sa ramaii acolo, cat vor muschii si portofelul tau. Sau al altora.

Una dintre cele mai eficiente forme de stimulare a consumului e discountul, reducerea de pret. Care pret, am zice? Caci probabil doar pretul gata redus reflecta adevaratul pret al produsului, iar restul e pur calcul de vanzari. In ziua in care s-a deschis un nou mare magazin din Karlsruhe, care face parte dintr-un lant de retaileri britanici si vinde ieftin, atacul cumparatorilor la rafturi si umarase a fost ca in filmele americane. Fara gluma, caci imaginile cu lumea imbulzindu-se la intrare si dandu-si la cotoaie, de la promotiile din SUA, au ajuns si la nemti.

Chiar daca ordinea nemteasca a biruit, caci lumea a fost lasata in incinta magazinului doar pe rand, haosul era cat pe ce sa izbucneasca. Ore intregi s-a asteptat la casele de marcaj, la inchidere magazinul arata ca dupa un razboi mondial. „Dar a rentat”, ziceau mai toti din cei intervievati de Spiegel TV. Sigur ca a rentat, caci un pulovar de lana cu 14 euro sau jeansi de oaresce calitate cu 7 euro, nu prea gasesti. Mai nimeni dintre cei prezenti la ocazia de cumparaturi nu s-a gandit ca, pentru blugii prespalati de 7 euro, au asudat si si-au otravit plamanii cu chimicale, pe tot atatia euro pe zi, niste amarati de taiwanezi.

Salivatia de consumator de Sarbatori ne-o mai provoaca insa si alte smecherii. In toate magazinele e cald si placut, n-ai mai iesi afara, in frig. Canta muzici in surdina, se aud zurgalai, mosul stiga AHO, AHO! Mosul si ingerelul impart ciocolata si mici ursuleti, la copii. Brazii din magazine sunt sclipitori si plini de jucarii. In mall-ul „cel mai mare” din Germania, 200.000 de vizitatori au putut fi atrasi la inaugurarea decoratiei de Craciun doar printr-un event de proportii. Cu mare fast, la ora X, au fost aprinse toate cele 70.000 de becuri montate in pom si in ghirlandele luminoase din magazin. Magazinul s-a trasformat intr-un adevarat teatru, in care rula basmul cu Mos Craciun.

E frumos, e festiv, ne gandim la cei dragi, carora vrem sa le facem o bucurie sub brad. E luna impacarii, a armoniei in familie, pe care o stimulam cu cadouri. E luna generozitatii, in care daca ne lasa punga si sufletul, ne gandim si la cei mai saraci. E insa si luna in care reclamele de tot felul ne asalteaza, ne intra in urechi, ochi, stomac si suflet, facandu-ne sa uitam de noi. In lume e inca criza, luminile Sarbatorilor sunt, pentru cei mai multi, doar de scurta durata. Daca nu uitam asta si mergem la cumparaturi nu doar cu pofta, ci si cu mintea, vom evita cu siguranta un ulterior gust amar.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro