Cunoscut medic chirurg din Craiova, acuzat de procurori pentru moartea a patru pacienți / Doctorul le-ar fi secționat o arteră
Un medic chirurg de la Spitalul Județean de Urgență din Craiova a fost reţinut, apoi plasat sub control judiciar, fiind acuzat de procurori pentru moartea a patru pacienţi cărora le-ar fi secționat o arteră în timpul biopsiilor, ceea ce le-ar fi provocat hemoragii puternice. Victimele aveau între 64 şi 77 de ani, iar decesele s-au înregistrat în anii 2019, 2020, 2021 şi 2023.
Inițial, Poliția Județeană Dolj a anunțat că medicul, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale pentru 24 de ore, fiind suspectat de patru infracţiuni de ucidere din culpă, în forma culpei medicale.
„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic în cadrul unei unităţi medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenţii chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbaţi de 76 şi 77 de ani, din Craiova şi Pleniţa, respectiv a două femei de 64 şi 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, sa transmis Poliția Dolj.
Medicul – Alin Demetrian, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi din Craiova – a fost dus, marţi, la Parchetului Judecătoriei Craiova, care a decis plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii îl acuză că, în timpul unor intervenții chirurgicale, ar fi secționat accidental artera unui pacient, în 2019. El este acuzat de aceleași fapte și în cazul altor trei pacienți.
- „S-a stabilit că la data de 13.09.2019, în calitate de medic operator principal, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, specialitatea chirurgie toracică, Demetrian Alin-Dragoş a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară tip Carlens asupra pacientului B.D. în timpul căreia a secţionat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, provocându-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineaţa zilei de 14.09.2019, la moartea violentă a pacientului, între actul medical efectuat de către inculpat şi decesul pacientului existând legătură de cauzalitate directă necondiționată.
- Cu privire la aceeași persoană se fac cercetări în calitate de suspect pentru săvârșirea, în împrejurări asemănătoare, a altor trei infracțiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale, prev. de art. 192 alin.(2) Codul Penal”, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova într-un comunicat citat de craiovaforum.ro. .
Printre obligațiile pe care medicul trebuie să le respecte în perioada în care se află sub control judiciar este și aceea de a nu desfășura activitatea de medic chirurg, nici în unitățile medicale publice, nici în cele private.
Jurnalulolteniei.ro scrie că Alin Demetrian este unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din Craiova, care în urmă cu câțiva ani a realizat operații în premieră națională la pacienți cu tumori pulmonare.
Și Digi 24 scria, în 2015, că medicul Alin Demetrian a făcut mai multe intervenţii în premieră naţională, el operând tumorile pulmonare prin tehnici minim invazive, ceea ce înseamnă că pacienţii se recuperează mai repede, spre deosebire de o intervenţie clasică.
Demetrian a fost manager al Spitalului Județean din Craiova și șef al Secției de Chirurgie Toracică a unității medicale.
(Sursa foto: Dreamstime.com)