Curs de arta fotografica pentru copii, la Muzeul Antipa
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe cei mici la „Explorarea naturii prin fotografie”, un nou modul al Şcolii de Vară care se desfăşoară în perioada 8 – 12 august, în Sala Atelier.
„Copiii dornici să-şi perfecţioneze atât tehnica fotografică, cât şi viziunea artistică sunt aşteptaţi la ‘Şcoala de vară’ a Muzeului ‘Antipa’, să se înscrie la cursul susţinut de colegul nostru biologul şi fotograful George Năzăreanu”, a anunţat joi Biroul de presă al Muzeului Antipa, citat de Agerpres.
Printre obiectivele programului se numără familiarizarea copiilor cu diverse tehnici şi instrumente fotografice, însuşirea cunoştinţelor necesare în vederea realizării fotografiilor artistice şi documentare, precum şi dobândirea unor competenţe în organizarea şedinţelor fotografice.
Modulul de fotografie se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, amatori de fotografie, ce doresc să aprofundeze această latura creativă a artelor vizuale, copiii fiind rugaţi să vină cu propriul aparat foto digital (ideal D-SRL sau compact) cu funcţie manual (M) şi prioritate de diafragmă/apertură (A sau Av).
Cursul se desfăşoară zilnic între orele 10,15 şi 12,30 iar taxa de participare este de 150 lei/persoană sau 250 lei/2 fraţi.
Înscrierea participanţilor se poate face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro., mai informează comunicatul.