Cursa net-zero 2050: Cum va progresa România către neutralitate climatică?
Nu cred că există un moment mai oportun decât acum să atingem subiectul neutralității climatice. Suntem în mijlocul la COP26 din Glassgow, cel mai mare summit global pe acțiunile de climă, și guvernele din toată lumea, dar și corporațiile fac anunțuri ambițioase privind obiectivele climatice de reducere a emisiilor până 2050, dar și luarea unor angajamente financiare în acest sens. Punerea în aplicare a acestor obiective necesită planuri politice de anvergură, iar în această sarcină sectorul energetic și tranziția energetică sunt de o importanță centrală.
Uniunea Europeană (UE) este de departe cel mai ambițios jucător global în lupta împotriva schimbărilor climatice. Pactul Verde European din 2019, este prioritatea numărul unu în Comisia von der Leyen și acest lucru se reflectă în bugetul european care alocă peste 25% din cei 1 074 f miliarde EUR către acțiunile climatice, iar implementarea acestuia va costa UE27 peste 3,5 miliarde EUR în perioada 2021 – 2030. Pachetul ‘Fit for 55’ al Comisiei europene (reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030) este instrumentul principal care va direcționa aceste obiective în procesul de implementare, de la țintă la acțiune, cu investiții de 440 miliarde de EUR pe an la nivelul tuturor statelor membre ale UE. Acest obiectiv vine și cu un tsunami de legislație europeană care va avea un impact asupra oricărui sector din economie, cu efect direct atât asupra businessurilor cât și asupra noastră. Toate aceste proiecte legislative vor avea bineînțeles un impact enorm și asupra sectorului energetic din România.
În ciuda faptului că subiectul decarbonizarii este de-a binelea cunoscut, este totuși important să contextualizăm subiectul asupra situației României și să analizăm măsuri și soluții care să fie conforme priorităților politice, mixului energetic românesc, resurselor financiare și energetice, și respectiv, să țintească spre dificultățile pe care le avem.
1 De la ținta net-zero în 2050, la criza pandemică COVID-19 și deficite bugetare, acum la criza energetică – cum stăm la obiectivul de decarbonizare?
Așa cum toată Europa se află în plină criză a gazului natural, mai exact, prețurile la gaz la nivel european sunt de cinci ori mai mari față de anul trecut, din cauza cererii mai mari atât la nivel european cât și în Asia, dar și a producției de resurse de energie regenerabilă într-o capacitate mai scăzută. Odată cu venirea iernii riscăm să consumăm din puținul gaz stocat, și în aceste condiții suntem încă la îndemână Gazpromului pentru furnizarea adițională de gaz și stocarea acestuia la timp. În paralel, certificatele de emisiii au crescut cu 80% în ultimele șase luni ajungând la60EUR/tonă ceea ce amplifică și mai mult efectul crizei energetice actuale.
Astfel, unii experți spun că focusul din partea autorităților pe țintele climatice și energia alternativă a redus din vigilența statelor de a-și calcula necesarul de energie electrică și termică în timpul iernii. Alții sunt totuși de părere că liberalizarea completă a sectorului de energie și lipsa unor măsuri de precauție care, în mod normal, ar trebui să fie asumate de către autoritățile de stat, au rezultat în vulnerabilizarea consumatorilor industriali dar și celor rezidențiali în situații de criză, precum cea de acum. Este importantă adoptărea unor măsuri de rezervă care ar trebui susținute de către stat. În ciuda costurilor adiționale, aceste măsuri sau mecanisme de rezervă ar acoperi din necesarul cererii consumatorilor în situații de criză.
Cert este că dacă la începutul pandemiei mai existau dezbateri asupra ambiției climatice și alocarea resurselor financiare în sprijiunul combaterii schimbării de climă, la moment, atât decidenții politici, cât și reprezentații industriei și bineînțeles, a societății civile, sunt la unison în ceea ce privește importantă procesului de decarbonizare și luarea măsurilor necesare în acest sens. Prin urmare, deciziile luate în următorii ani atât din partea guvernelor, cât și din partea industriei sunt absolut cheie în acest proces de decarbonizare.
2 Cum eficientizam procesul de implementare al Planul Național de Redresare și Reziliență în România (PNRR)?
Se vorbește mult despre PNRR că fiind soluția la toate problemele din România, atât la nivel de reforme, cât și de investiții. Planul financiar propune 1,62 miliarde EURcăttre sectorul energiei și 7,62 miliarde EUR transportului sustenabil.
În ce privește alocarea de resurse PNRR în sectorul energie, rețelele de distribuție de gaz dar și cele de hidrogen sunt în mod clar favorizate în rândul altor surse de energie și tipuri de tehnologii (vezi graficul de mai jos).
Figura 1: Bugetul P.N.R.R. dedicat energiei defalcat
Această decizie merită discutată așa cum nu știm în ce măsură preferința pentru rețelele de distribuție de gaze naturale a fost coraborata cu o analiză comprehensivă pe termen mediu și lung în ce privește atingerea obiectivelor de decarbonizare, dezvoltarea industriei naționale și a lanțului valorific național/local, și sprijinirea consumatorilor prin opțiuni cost-eficiente, mai ales în contextul crizei actuale a gazului natural. Mai mult de atât, odată cu trecerea de la producția de cărbune la cea de gaz natural (de ex. de la 18% în 2019 la 10% în 2020) datorită cererii mai mici și a creșterii prețului la certificatele de emisii, resursa de gaz a priori își va largi marja în mixul de electricitate românesc, pe lângă consumul de gaz în sectorul rezidențial și cel de transport (vezi figura de mai jos – sursă: Aurora Energy Research, Transelectrica, ENTSOE, prezentare din septembrie 2021.). Trebuie să avem în vedere și soluții care să nu se concentreze doar asupra pieței, dar la rândul lor să permită comunităților să devină independente din punct de vedere energetic.
Deciziile politice sau de reglementare trebuie să susțină dezvoltarea tehnologiilor moderne, puțin poluante, care să țină cont de specificul energetic românesc și trebuie sprijinite acele proiecte ce pot aduce un aport cât mai mare pentru atingerea obiectivelor climatice.
Mai mult de atât, România are o țintă până la finalul anului 2024, conform planului ar trebui să instalăm 950 MW adiționali și aici există riscul de a nu îndeplini acest obiectiv. Astfel, este nevoie de o metodă de execuție coroborată pe termen lung în ceea ce privește resursele regenerabile care să vină cu o schimbare de perspectivă semnificativă pentru încurajarea investițiilor în regenerabile atât în rețele cât și instalații.
La rândul sau, o abordare neutră din punct de vedere tehnologic este totuși necesară pentru orice politică de decarbonizare atât la nivel național cât și la nivel european, deoarece este aproape imposibil să alegem „câștigătorii tehnologiilor” care ne vor ajuta să atingem cursa decarbonizării (Andris Piebalgs, Christopher Jones, Piero Carlo Dos Reis, Golnoush Soroush, Jean-Michel Glachant, “Cost-Effective Decarbonisation Study”, Florence School of Regulation (FSR), noiembrie 2020). Acest lucru este aplicabil atât din cauza naturii imprevizibile a schimbărilor tehnologice în următoarele trei decenii, cât și a variației costurilor acestor tehnologii și a surselor de energie, impactul politicii de eficiență energetică, și sprijinul consumatorilor pentru aceste resurse de energie. Piața energetică europeană are capacitatea să internalizeze complet costul (în creștere progresiv) al carbonului și trebuie să stea la baza determinării viitorului mix energetic al UE.
INTERVIURILE HotNews.ro