Sari direct la conținut

Curtea de Apel Bucureşti, așteptată să se pronunțe în dosarul lui Călin Georgescu

HotNews.ro
Curtea de Apel Bucureşti, așteptată să se pronunțe în dosarul lui Călin Georgescu
Călin Georgescu părăsește sediul Curții de Apel București, 30 decembrie 2024. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Curtea de Apel Bucureşti ar putea să se pronunţe marţi în procesul deschis de Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale, după ce cu o zi în urmă instanța a amânat pronunțarea unei hotărâri.

Dezbaterile în acest caz au avut loc luni, pe durata a peste şase ore, însă instanţa a decis să amâne cu o zi pronunţarea unei decizii, scrie Agerpres.

„Amână pronunţarea, în temeiul art. 49 alin. 2 Cod de procedură civilă la 31.12.2024”, se arată pe portalul instanţelor.

Avocaţii lui Georgescu au cerut, luni, recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că ea nu ar fi imparţială, deoarece este soţia unui procuror care lucrează la Direcţia Naţională Anticorupţie şi că s-ar fi antepronunţat în timpul procesului.

Cererile de recuzare a judecătoarei, respinse

Luni seară, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei.

În aceste condiţii, Cristina Ardeleanu urmează să se pronunţe marţi pe fondul procesului.

Călin Georgescu şi Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central şi mai multe instituţii: Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvernul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Serviciul Român de Informaţii, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe Elena Lasconi.

Obiectul principal al dosarului se referă la anularea a două hotărâri ale BEC prin care a fost anulat întregul proces electoral şi s-a dispus reluarea alegerilor prezidenţiale de la zero, în baza deciziei Curţii Constituţionale.

„Vreau să le mulţumesc românilor care au stat şi aşteptat această decizie de astăzi, care au stat în frig, au răbdat. După 35 de ani, sunt convins că merită ca în România să existe dreptate. Am asistat siderat la faptul că niciunul dintre pârâţi nu a avut niciun fel de dovadă, niciuna, zero. Au declinat orice clauză procedurală, deci declină şi prezenţa lor aici. Dincolo de asta, acum câteva zile, fostul preşedinte Klaus Iohannis a declarat singur că nu există nicio dovadă, există doar suspiciuni. Prin urmare, pe tot ce s-a discutat astăzi, Curtea a decis că, în cel mai scurt timp, se va da verdictul, la o dată pe care o vom avea cât de repede cu putinţă. Aşteptăm o cauză dreaptă şi precisă pentru demnitatea şi onoarea poporului român. Mulţumesc din suflet pentru tot ce s-a întâmplat până astăzi, mulţumesc poporului român care este prezent în număr atât de mare (…) Deja am făcut istorie, pentru că modul de unitate a poporului român a dovedit asta. Sper într-o justiţie profesională şi nu într-o justiţie politică”, a spus Georgescu la ieşirea din sala de judecată.

Avocata lui Georgescu a explicat că instanţa a amânat pronunţarea pe fond, pentru că magistraţii trebuie să dea o soluţie pe mai multe cereri de recuzare a judecătoarei care se ocupă de acest caz, Cristina Ardeleanu.

„Acum 35 de ani, 1.116 tineri au murit pentru un crez, cel mai important – alegeri libere. După 35 de ani, suntem în poziţia de a instaura din nou dictatura. Adică, am fost cunoscuţi acum 35 de ani ca poporul cel mai curajos, care a dat jos o dictatură. După 35 de ani, putem să fim cunoscuţi ca cei care au reinstaurat dictatura. Voinţa poporului român este fermă, este de neclintit şi am credinţa şi tăria să spun că suntem cu toţii într-un suflet şi cel mai important lucru – aceste alegeri nu au fost câştigate de mine, aşa cum am fost acuzat, pe TikTok, ci au fost câştigate printr-un narativ, am fost toţi un suflet şi simţire, am fost uniţi şi pot să afirm că nedreptatea produsă pe 6 decembrie ne-a unit şi mai mult„, a completat Georgescu, care a părăsit cu greu sediul Curţii de Apel prin mulţimea de susţinători.

CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale

Pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, câştigate de Călin Georgescu, în baza unor documente desecretizate de CSAT, primite de la SRI, SIE, MAI şi STS.

În documentele serviciilor secrete se arată că Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în condiţiile în care SRI şi MAI au indicat faptul că finanţarea campaniei pe TikTok a fost realizată de Bogdan Peşchir şi s-a ridicat la un milion de euro. De asemenea, în documentele desecretizate de CSAT se spune că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

Conform SIE, România „a devenit o prioritate pentru acţiunile ostile ale Rusiei, existând un interes în creştere la Kremlin pentru a influenţa (cel puţin) mood-ul şi agenda în societatea românească în context electoral”. Aceste acţiuni se manifestă prin propagandă şi dezinformare, sprijinirea unor candidaţi eurosceptici şi alimentarea unor mişcări antisistem, inclusiv prin „implicarea acestora în proteste care să modeleze agenda publică”, încurajarea nemulţumirilor/ provocarea de reacţii emoţionale la nivelul populaţiei, astfel încât să pună presiune pe autorităţi să reducă/ stopeze sprijinul pentru Ucraina.

INTERVIURILE HotNews.ro