Sari direct la conținut

Curtea de Apel: verdictul in cazul Mona Musca-politie politica a fost amanat pana la 6 martie

HotNews.ro

Curtea de Apel Bucuresti a amanat pentru data de 6 martie decizia finala privind colaborarea cu Securitatea ca politie politica a Monei Musca. Marti, Curtea trebuia sa judece contestatia formulata de Mona Musca impotriva verdictului de politie politica dat anul trecut de Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS).

Instanta a amanat pronuntarea deciziei in acest caz deoarece luni partile au depus note scrise, iar magistratii au nevoie de timp pentru deliberari.

Instanta a incheiat in data de 20 februarie procesul in care Mona Musca contesta decizia CNSAS de colaborare cu Securitatea ca politie politica.

Mona Musca a depus, in 12 octombrie 2006, la CNSAS un document prin care contesta decizia de colaborare cu Securitatea ca politie politica pe care a primit-o de la Colegiul CNSAS.

CNSAS respinsese, in 7 noiembrie 2006, contestatia Monei Musca, astfel incat decizia prin care se stabilea ca fostul lider liberal a facut politie politica, a ramas valabila pana la verdictul final al Curtii de Apel.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro