VIDEO Cutremur puternic în Afganistan luni dimineață, a apărut primul bilanț privind victimele
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a lovit luni dimineață în apropierea orașului Mazar-e Sharif, din nordul Afganistanului, ucigând cel puțin 200 persoane și rănind peste 320, potrivit primului bilanț al autorităților, numărul victimelor urmând probabil să crească, transmite Reuters.
Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a estimat că seismul a avut o adâncime de 28 km și a lovit în apropierea orașului Mazar-e Sharif, care are o populație de aproximativ 523.000 de locuitori.
Ministerul Apărării al regimului taliban afgan a transmis că provinciile Balkh și Samangan au fost cele mai afectate și că mulți oameni au murit.
Echipele militare de salvare și asistență de urgență au ajuns imediat în zonă și au început operațiunile de salvare a persoanelor, transportul răniților și asistarea familiilor afectate, se afirmă într-un comunicat al acestuia.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Sharfat Zaman, a declarat că echipele de salvare sunt active și că numărul morților și răniților ar putea crește.
„Echipele medicale au ajuns în zonă, iar toate spitalele din apropiere au fost puse în stare de alertă”, a spus Zaman într-un comunicat.
USGS a emis o alertă portocalie în sistemul său PAGER, un sistem automatizat care furnizează informații despre impactul cutremurelor, și a indicat că „sunt probabile victime semnificative, iar dezastrul ar putea fi de amploare”.
Afganistanul are o problemă mare cu cutremurele
Afganistanul este deosebit de vulnerabil la cutremure, deoarece se află pe două falii active care au potențialul de a provoca seisme deosebit de grave.
La sfârșitul lunii august, peste 2.200 de persoane au fost ucise și alte mii rănite în urma unui cutremur și a unor replici puternice în sud-estul acestei țări islamice devastate de război.
Cutremurul a distrus o parte din sanctuarul sfânt din Mazar-i-Sharif, a declarat purtătorul de cuvânt al provinciei Balkh, Haji Zaid, referindu-se la Moscheea Albastră.
وروستۍ زلزلې د مزار شریف روضیې ته هم زیان اړولي دی.#earthquake #Afghanistan pic.twitter.com/IXwn5w8Lps
— Abdulhaq Omeri (@AbdulhaqOmeri) November 3, 2025
Videoclipuri cu seismul și eforturile de salvare a persoanelor prinse sub dărâmături și imagini cu resturile căzute din clădiri au fost distribuite pe platforma de socializare X.
CCTV footage shows the moment a strong M6.3 earthquake struck Mazar-e-Sharif, Afghanistan, a short while ago. pic.twitter.com/NX0o04Ggi5
— Weather Monitor (@WeatherMonitors) November 2, 2025
A 6.0-magnitude #earthquake has struck northern #Afghanistan 🇦🇫.
— 𝐊𝐡𝐚𝐥𝐢𝐝 𝐖𝐚𝐫𝐝𝐚𝐠🇦🇫 (@Kali_Vardag) November 3, 2025
Early reports indicate significant human and structural losses. Please keep Afghanistan in your thoughts and prayers, and support the ongoing recovery efforts ❤️🩹 pic.twitter.com/LPx90pmo2L
