Dan Barna: Nicolae Ciucă, premier interimar – o variantă de siguranţă

Desemnarea ministrului Apărării în funcţia de premier interimar reprezintă „o variantă de siguranţă” în contextul în care trebuie gestionată pandemia, consideră copreşedintele Alianţei USR PLUS Dan Barna, potrivit Agerpres.
„Este o variantă de siguranţă dintre opţiunile din actualul cabinet. Domnul Ciucă este o variantă ‘safe’, exact cum şi la Sibiu au fost numiţi medici militari pentru o perioadă limitată pentru a debloca situaţia de criză sanitară în care ajunseseră serviciile medicale din oraş. Şi numirea domnului Ciucă poate fi privită în acest context de pandemie ca o varianta de siguranţă, atât cât se poate obţine în acest context”, a declarat luni Dan Barna la Digi24.
El a menţionat că miercuri încetează starea de izolare în ceea ce-l priveşte, după care va reveni în activitatea fizică.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele prin care ia act de demisia lui Ludovic Orban din funcţia de premier şi îl desemnează prim-ministru interimar pe ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de demisia domnului Ludovic Orban din funcţia de prim-ministru al României. În conformitate cu dispoziţiile art. 106 şi ale art. 107 alin. (3) din Constituţie, preşedintele României l-a desemnat ca prim-ministru interimar pe domnul Nicolae-Ionel Ciucă pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.