Dan Diaconescu, după ce a scăpat de arestul preventiv: Sunt absolut nevinovat. S-ar putea să revin în presă
Dan Diaconescu a declarat, la ieşirea din sediul Judecătoriei Constanţa, că îşi doreşte ca toată ţara să vadă că este „absolut nevinovat”, afirmând totodată că s-ar putea să revină în presă „cu televiziune şi cu emisiune”, relatează Agerpres.
Diaconescu a afirmat că pleacă la Bucureşti, măsura arestului la domiciliu aplicându-se la locuinţa sa din Capitală.
„Sper ca în cel mai scurt timp toată ţara să vadă că sunt absolut nevinovat”, a spus acesta.
Fostul patron OTV a susţinut că în curând i se va „ridica” interdicţia pentru televiziune.
„S-ar putea să mă întorc în presă. (…) Peste câteva luni, cu televiziune şi cu emisiune”, a afirmat Diaconescu.
Judecătoria Constanţa a respins, vineri seară, propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Dan Diaconescu, magistraţii dispunând măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile a acestuia. Decizia instanţei nu este definitivă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, care propusese instanţei de judecată, în dimineaţa aceleiaşi zile, arestarea preventivă a lui Dan Diaconescu pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, a contestat respingerea de către instanţă a propunerii de arestare preventivă a acestuia.
Citește și: